PREMIERĂ // Un documentar despre veacul de AUR al muzicii ușoare va fi lansat la Chișinău

„BUCURIE de NOROC la ORIZONT de PLAI” este un documentar despre muzica și amploarea acesteia în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, care va fi lansat duminică la Chișinău.

Realizat de jurnalista Victoria Cușnir, la ideea lui Alex Calancea, documentarul este un omagiu adus generațiilor de muzicieni care au pus bazele muzicii ușoare în Moldova.

Cât au durat și unde au fost realizate filmările, cine sunt protagoniștii și ce imagini de arhivă vor fi expuse în acest documentar, aflați din interviul cu jurnalista Victoria Cușnir, autoarea acestui film.

Victoria, spune-ne, te rugăm, când și cum a apărut ideea pentru a realiza un documentar dedicat muzicii ușoare de la noi?

Alex Calancea, susținut de Direcția Cultură a Primăriei Chișinău, a fost cel care a gândit un concept întreg. Prima parte a fost concertul „Amintire de iubire”. A doua parte avea să fie acest film. Alex simțea cumva că e mult prea puțin să cânți muzica de altădată într-un concert. Erau mai multe de spus. Și forma cea mai potrivită pentru un omagiu a fost un film.

Cine face parte din echipa care a muncit pentru acest film?

Îl avem pe Alex Calancea pe post de producător. La etapa filmărilor, discuțiile le-am făcut tot împreună. O parte din groovurile de fundal sunt cântate de Alex Calancea și Nickel Rusu de la A. C. Band. La mixajul sunetului am lucrat în premieră cu Corneliu Bucătaru, iar imaginea, ca întotdeauna, este semnată de colegul meu drag Oleg Popescu.

Regia, scenariul, montajul și post-producția finală mi le asum. Vreau să le mulțumesc tare mult celor care în anumite momente mai dificile au pus umărul – Roman Bordei, Sergiu Cumatrenco Jr. de la studioul „Youbesc” și Roman Burlaca de la „BR Films”.

Care este mesajul pe care vrea să-l transmită documentarul? Apropo, ce durată are?

Durata filmului a fost o reală problemă. Am reușit să-l reduc până la două ore, dar e foarte dificil să înghesui în două ore 60 de ani în care s-a făcut nu pur și simplu muzică, dar revoluții muzicale. Despre asta e filmul. Despre artiștii care au impus schimbarea. Despre caracterul și forța lor de a rezista unor condiții politice nu tocmai potrivite creației, dar ei au reușit mai mult decât ne imaginăm.

Victoria, cine sunt protagoniștii și cât de ușor a fost să lucrați împreună?

Reconstituim istoria împreună cu Ștefan Petrache, Ion Suruceanu, Liviu Știrbu, Mihai Poiată, Constantin Rusnac, Anastasia Lazariuc, Nicolae Caragia, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Eugen Doga, Anatol Chiriac, Marian Stârcea și Silvia Cărăuș.

Evident, am apelat la mai mulți artiști, dar nu toți au fost disponibili sau poate chiar dispuși să colaboreze. Trecând peste aceste nuanțe, cei care au răspuns invitației noastre au fost foarte deschiși și au vorbit cu o pasiune flămândă despre anii de aur ai muzicii noastre.

Cât timp ați lucrat la acest documentar?

Filmul nu e mega-bombastic ca producție. Nu are istorii începute și abandonate de dragul nervului și al curiozității încinse. În acest film contează alte elemente. L-am clădit cronologic, explicit. Pornind de la anii ’30 și până în anii ’90. Am lucrat destul de mult la el. Nu a fost un film care s-a dat ușor construit, din contra, cred că m-a apropiat de pensie la cât de capricios și nărăvaș a fost. Unde mai pui că și la capitolul arhive e trist.

Eroii filmului ne povesteau niște lucruri fantastice, aproape incredibile și nu că nu ai cu ce le acoperi, dar nici măcar muzica în mare parte nu s-a păstrat. De video nici nu prea are rost să te plângi – atunci, artiștii nu-și trăgeau selfie-uri la fiecare pas. Și cu toate astea, am identificat surse care au susținut povestea filmului. Mulțumim mult „Moldova-Film” pentru deschidere.

Dar filmările unde au avut loc?

Toate în Chișinău.

Cum au reacționat marii artiști, protagoniștii filmului, atunci când le-ați spus despre ideea creării și lansării unui astfel de documentar?

Din start, discuțiile le-a purtat Alex. Detalii nu cunosc, dar rezultatul final vorbește de la sine - unii au acceptat cu bucurie, alții au fost mai reticenți, dar până la urmă ne-au primit și le suntem recunoscători. Au fost și din cei care au refuzat.

Din păcate, mulți artiști monumentali nu mai sunt în viață... Trist, pentru că fiecare artist valorează enorm și prezența fiecăruia conta pentru calitatea filmului, dar asta nu înseamnă că nu am reușit să reconstituim povestea celor 60 de ani.

Acesta este cel de-al patrulea film semnat de tine. Povestește-ne câteva momente care te-au marcat în timpul creării acestui proiect…

E al patrulea, dar primul pe care-l fac în baza ideii altcuiva. Și aici a fost marea încercare. Inițial, Alex vedea filmul acesta cu totul altfel. El își dorea un documentar muzical. Eu nu am reușit să răspund ideii sale. Filmul s-a construit cumva de la sine, cerând să fie un documentar adevărat care să reconstituie o perioadă plină de turbulențe, și nu doar.

Eu m-am bătut tare mult cu mine ca să-l duc în direcția dorită de Alex, dar până la urmă a trebuit să mă las bătută și să merg pe calea pe care o cerea filmul. Înțeleg că sună cumva bizar, dar ăsta este adevărul. Tot timpul cât am lucrat la film eram roasă de o nedumerire - cum am ajuns azi dominați de atâta superficialitate în muzică, având cândva muzicieni care dădeau tonul în întreaga URSS? Și artiștii aceștia încă mai sunt alături de noi, cel puțin, o parte.

Această experiență a ta este foarte diferită față de proiectele anterioare?

E diferită doar prin faptul că a fost mai dificilă. În primul rând, pentru că am lucrat pe ideea altcuiva, iar în al doilea rând, pentru că am atins o perioadă în care s-a făcut artă adevărată și asta solicită o responsabilitate enormă. Filmul a cerut și o documentare serioasă. Prima dată sunetul nu l-am făcut singură. Prima dată export 10 variante și tot cred că filmul e gata de fiecare dată, dar tot revin și revin la el...

Au fost și momente când ai fi vrut să renunți la idee?

Da, au fost. Cu celelalte filme era tare ușor. A venit noaptea ideea. A doua zi am identificat eroii, i-am contactat, am organizat filmările și în câteva zile sunt cu cea mai bună parte a materialului la montaj. Timp de o lună aproape nu dormi, arzi, dar ai filmul gata, aproape gata și ești plină de bucurie și împlinire.

Aici, filmările s-au întins și asta te scoate din „zen”, apoi faptul că nu reușeam să fac ceea ce-și dorea Alex, am vrut să renunț la el în favoarea altui regizor, apoi am fost „scoasă din uz” de boală pentru trei luni și mă trezesc într-o noapte cu gândul la filmul ăsta pe care-l începusem, știam deja că va fi greu de scos la capăt, dar mă rodea curiozitatea, totuși, să-l fac.

L-am sunat pe Alex, care mai rămânea în căutarea unui regizor și am revenit. Pe la jumătatea filmului am vrut să mai renunț o dată la el, dar iarăși, din orgoliu, am vrut să văd dacă voi reuși. Și iată, întâmplător sau ba, duminică vom avea premiera. Aproape că nu-mi vine să cred.

Cum ați ales numele filmului? Era stabilit din start sau a fost nevoie de timp că să ajungeți la această variantă de titlu?

Nu, când a fost gata draftul, căci la el s-a muncit cel mai mult, am înțeles că nu putem folosi numele „Amintire de iubire”. Și tot căutam un nume care să răspundă întregii perioade. Și atunci în titlu s-au așternut numele marilor proiecte pe care s-a bazat, de fapt, evoluția muzicală.

Ce așteptări aveți de la acest documentar?

Sper să creeze impact. Nu trăim (din nou) în cele mai înfloritoare timpuri, dar filmul dă o lecție. Oricât de greu ar fi, atât timp cât fiecare își vede de treabă și o face bine, țara poate fi mișcată înainte. Prin cultură, o națiune rămâne pe linia de plutire. Și avem cu ce ne mândri.

Sper enorm că fiecare spectator va ieși din sală mândru că s-a născut în Moldova, iar generația de aur a culturii noastre - cu sentimentul de căldură și împlinire că dăruirea lor a avut impact și că nu sunt uitați.

După premieră, unde va mai fi difuzat filmul?

Sper să ajungă la CRONOGRAF – e un festival la care vreau să prezint și eu odată un film, dar poate și la alte festivaluri. Va ajunge în școlile de muzică, în biblioteci, iar Alex Calancea și Direcția Cultură a Primăriei vor avea grijă ca filmul ăsta să nu se prăfuiască prin sertare.

Mulțumim și mult succes!