Victorie a PPE în ţările din Uniunea Europeană, după alegerile europarlamentare 2019
2088
Partidul Popular European (PPE) se clasează pe primul loc în urma scrutinului pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, conform proiecţiilor realizate pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Pentru legislatura 2019-2024, Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) este creditat cu 173 de locuri din totalul de 751 ale Parlamentului European, în scădere faţă de 216 mandate în mandatul actual (2014-2019).
Pe locul al doilea se situează Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D, centru-stânga), cu 147 de locuri, în scădere faţă de 185 de locuri în actuala legislatură, conform proiecţiilor difuzate de Parlamentul European la ora 20.30 (21.30, ora României).
Grupul politic Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Renaşterea şi USR PLUS probabil a obţinut 102 mandate în PE, iar Grupul Verzi / Alianţa Europeană Liberă este creditat cu 71 de locuri.
Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni este creditat cu 58 de mandate, Grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţii, cu 57, iar Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe, cu 56.
Grupul Confederal al Stângii Europene Unite - Stânga Verde Nordică probabil va avea 42 de locuri în Parlamentul UE.
Sursa: mediafax.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
17.09.2026
19:13
17.09.2026
19:08
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:33
17.09.2026
18:29
17.09.2026
18:20
17.09.2026
18:18
17.09.2026
18:07
17.09.2026
17:51
17.09.2026
17:49
17.09.2026
17:43
17.09.2026
17:37
17.09.2026
17:27
17.09.2026
17:26
17.09.2026
17:01
17.09.2026
16:53
17.09.2026
16:53
17.09.2026
16:49
17.09.2026
16:45
17.09.2026
16:37
17.09.2026
16:30
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
















