Boronin, omul dintre secole
3177
Trustia, elegii politikoase
BIP-Magazie l-a declarat pe generalul de miliție Boronin „om al secolului” (că al secolului XX, că al secolului XXI – nu se precizează) stârnind invidia celorlalte persoane importante cu Ego-uri mari (Big Important Persons), care s-au ales doar cu titlul de „oameni ai anului” trecut, 2020. Să fii numit „omul anului” când te consideri „omul secolului” și - de ce nu? - al mileniului și al erei noastre, e frustrant de bună seamă, așa că nu e de mirare că unii dintre bipiști s-au simțit jigniți în sentimentele lor importante de calibru mare și au anunțat că renunță la distincție în semn de protest, sub pretextul că Boronin a bătut cu bastonul și a torturat niște protestatari. Douăzeci sau treizeci, sau poate patruzeci… Păi, mânuirea bastonului e una din calitățile importante ale unui general de miliție adevărat!
Rodica Boronica, CEO-ua BIP-Magaziei, a explicat orifleimic că această reacție este superfluă, după ce, anul trecut, același juriu, i-a acordat cu succes titlul de „om al anului” trecut Maiei Sandu. Sugera ea astfel că după o faptă bună era justificată și o faptă ticăloasă, sau că între Maia Sandu și Boronin diferența e ca între un an și un secol? Rămâne să ghicim. Colesovnazadov consideră că generalul de miliție Boronin este omul care nu a reușit încă să iasă bine din secolul XX și nu a intrat încă în secolul XXI. „Boronin este omul dintre secole”, a subliniat vecinul meu tradițional.
Acum stau și mă gândesc că nouă ne-a revenit extraordinara misiune să corectăm cunoscutul principiu al dreptului roman: dura lex sed lex. Adică fie legea oricât de grea, dar nu ai voie să o încalci, așa stipulau ciobanii coborâtori din munții latiniei. Ceea ce nu corespunde standardelor de azi. Legea poate fi încălcată dacă o faci cu intenții bune, nobile, altruiste, ca Maia Sandu, și este inadmisibil să o încalci, dacă o faci cu intenții rele, dubioase, mercantile, ca Dodon sau dodoniștii. Și prezumpția nevinovăției este aplicabilă numai oamenilor buni sau de bună credință (sau prieteni ai procurorului general), și nu se aplică în cazul mafioților și transfugilor!
Al vostru chihuahuac, Ion Buraga.
29.12.2024
10:05
1900
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1953
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3315
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3301
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2423
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3597
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2350
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2294
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1439
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
2026
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1366
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2529
Sminteala și rachiul de orez
02.06.2026
18:25
20
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
02.06.2026
17:07
253
GALERIE FOTO, VIDEO // Record național la PORT MALL. Cel mai mare tiramisu din țară a fost pregătit în fața a zeci de mii de copii și părinți
02.06.2026
16:48
237
Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
02.06.2026
16:32
292
Fermierii vor putea accesa credite avantajoase pentru utilaje agricole moderne prin programul MAME 2
02.06.2026
15:42
290
MEC instruiește autorii de manuale pentru integrarea noilor educații și reformarea resurselor școlare
02.06.2026
14:28
426
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
362
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
591
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
548
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
483
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
509
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
482
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
467
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
930
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
752
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
984
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
876
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1218
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1283
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1269
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1518
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1525
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1730
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1694
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1492
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1781
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
Fermierii vor putea accesa credite avantajoase pentru utilaje agricole moderne prin programul MAME 2
MEC instruiește autorii de manuale pentru integrarea noilor educații și reformarea resurselor școlare
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














