BCE a decis! Când va fi scoasă din circulație bancnota de 500 de euro?
3542
napravisesam.info Una dintre cele mai mari bancnote la nivel mondial, cea de 500 de euro, nu va mai fi tipărită începând cu anul 2018. Decizia a fost anunțată de Banca Centrală Europeană (BCE).
În prezent, bancnotele de 500 de euro reprezintă circa 30% din valoarea totală a bancnotelor euro puse în circulație, valoarea lor ridicându-se la 290 de miliarde de euro. Banii care sunt deja pe piață vor putea fi folosiți pe termen nedefinit, până la retragerea acestora din circulație.
Anterior, autoritățile europene au declarat că bancnotele de 500 de euro sunt foarte des folosite în cadrul operațiunilor de evaziune fiscală și pentru finanțarea terorismului. Pentru a nu facilita aceste fenomene, bancnotele respective vor fi interzise.
Bancnotele și monedele euro au fost lansate în 2002, iar acum trei ani, BCE a început să tipărească cea de-a doua serie de bancnote euro, cu valoarea nominală de 5,10 și 20 de euro.
Anterior și dolarul a avut bancnote cu valoarea nominală de 500 și 1 000, dar acestea au fost retrase din circulație în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















