Bancherul Alexander Picker, despre FRAUDA bancară: „Există posibilități de recuperare a banilor furați”
2583
Sistemul bancar din R. Moldova este stabil, iar acest lucru se datorează Băncii Naționale a Moldovei, care a gestionat foarte bine criza din 2014. De această părere este bancherul austriac Alexander Picher, numit recent președinte al „Moldindconbank”.
Într-un interviu pentru portalul NewsMaker.md, Picker, care este și director adjunct la Transparency International Austria (funcție neremunerată), s-a arătat convins că există posibilități de recuperat banii retrași din bănci, în 2014.
„Din experiența mea, pot să spun că există posibilitatea de a găsi și recupera acești bani. Văd că statul întreprinde pași în această direcție. Cel mai probabil că nu va fi posibil de găsit toți banii, dar o parte din ei – cu siguranță”, mai spune Picker.
Totuși, expertul crede că procesul de recuperare nu va fi rapid.
„Pot să aduc exemplul Sloveniei. Am lucrat la o bancă de acolo, în perioada când se schimba conducerea coruptă a instituției, în2011. Abia în 2020 a fost posibil de finalizat toate procesele judiciare. Persoanele vinovate au ajuns la închisoare, iar o parte din bani au fost recuperați. Există exemple similare și în Austria. Din păcate, procesele de acest gen durează foarte mult”, a exemplificat Picker.
În 2014 au ieșit la iveală mișcări financiare ample, prin care din Banca de Economii a Moldovei, Banca Socială și Unibank s-a furat aproximativ un miliard de dolari, proces soldat cu lichidarea acestor bănci. Ancheta continuă și acum, iar din banii retrași nu a fost recuperat nimic.
Citește și: Sechestre pe bunuri și active de peste un MILIARD de lei în dosarul „frauda bancară”, localizate peste hotare
05.06.2023
11:43
30.05.2023
10:52
31.03.2023
12:59
29.03.2023
10:59
08.12.2020
11:59
10.09.2020
15:34
10.06.2017
15:30
12.03.2014
14:45
09.09.2026
23:52
09.09.2026
23:07
09.09.2026
23:16
09.09.2026
23:07
09.09.2026
22:52
09.09.2026
22:12
09.09.2026
21:42
09.09.2026
21:09
09.09.2026
21:00
09.09.2026
20:57
09.09.2026
20:38
09.09.2026
20:32
09.09.2026
20:20
09.09.2026
19:43
09.09.2026
19:37
09.09.2026
19:33
09.09.2026
18:44
09.09.2026
18:14
09.09.2026
18:13
09.09.2026
16:30
09.09.2026
16:24
09.09.2026
16:16
09.09.2026
16:14
09.09.2026
16:12
09.09.2026
15:59
09.09.2026
15:33
09.09.2026
15:30
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















