Avea doar 22 de ani! Un rapper celebru a murit într-un schimb de focuri
1102
Doe B., pe numele său adevărat Glenn Thomas, originar din Montgomery, a fost găsit împuşcat, alături de Kimberle Johnson şi alte şase victime, pe Highland Avenue, în jurul orei locale 01.30, conform relatărilor postului WSFA, afiliat televiziunii NBC, informează huffingtonpost.com.
Moartea lui Doe B. şi a lui Kimberle Johnson, în vârstă de 21 de ani, a fost constatată la faţa locului, în timp ce decesul altei victime a fost constatat la spital.
Poliţia a venit la faţa locului, în urma unui apel telefonic ce a semnalat multiple focuri de armă în apropiere de barul Centennial Hill Bar and Grill. Localul se numea înainte Rose Supper Club, însă şi-a pierdut licenţa de a vinde băuturi alcoolice şi a fost închis în decembrie 2012, după un schimb de focuri, în urma căruia şase oameni au fost răniţi. Centennial Hill a fost redeschis la începutul acestui an.
În scurta, dar promiţătoarea lui carieră, Doe B. s-a specializat în stilul muzical trap, artistul fiind cunoscut pentru stilul său degajat, dar şi pentru bucata neagră de material pe care o purta pe un ochi, pe care l-a pierdut într-un alt schimb de focuri, cu trei ani în urmă, potrivit billboard.com.
Doe B. a colaborat cu casa de discuri din Atlanta Grand Hustle Records şi s-a lansat cu compilaţia "G.D.O.D.", apoi cu single-ul "Baby Jesus". În ultimele luni, a înregistrat videoclipuri pentru piesele "Let Me Find Out", împreună cu rapperii T.I. and Juicy J, "Trap Muzik" şi "2 Many," unde apare alături de Rich Homie Quan.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















