Aurelia Peru-Balan: Conceptul gaullist al „Europei de la Atlantic la Ural”: între patriotism și propagandă

Argumente științifice pentru cei intrigați de „Europă unită de la Vladivostok până la Lisabona”, pe care o vrea președintele Igor Dodon

Ideea președintelui francez, Charles de Gaulle, a ajuns astăzi în epicentrul dezbaterilor geopolitice. Se întâmplă tocmai în contextul în care Donald Trump le-a cerut aliaților NATO să-și crească alocările bugetare în domeniul apărării militare, iar președintele Franței Emmanuel Macron, fiind un cunoscător al comunicării persuasive, a „testat” opinia publică cu declarația sa despre „moartea cerebrală a NATO” și, ulterior, despre „pilonul european al NATO”.

E de înțeles poziția lui Macron, care se dorește a fi un lider european incontestabil, în primul rând. În al doilea rând, după ieşirea Regatului Unit din UE, Franţa a rămas singura putere europeană dotată cu armă nucleară între cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. În perioada 2019-2025, Franța va aloca din bugetul național circa 37 de miliarde de euro întreţinerii şi modernizării arsenalului nuclear, adică peste 10% din suma globală acordată apărării pe şapte ani.

Președintele Macron își dorește o hegemonie franco-germană asupra destinului Uniunii Europene, iar strategia de „pilon european al NATO” preşedintele Macron o va debita ca pe un remediu pentru „moartea cerebrală a NATO” şi „necesitatea suveranităţii/autonomiei europene”. Dacă e să revenim la programul electoral al liberalului Macron, la capitolul strategie internațională, vedem ce a promis candidatul: crearea unui Fond European al Apărării care să finanțeze echipamente militare comune și a unui cartier european general permanent.

Macron promitea în campania electorală o Franță independentă, care să nu asculte nici de Washington, nici de Moscova;o Franță umanistă, pentru a promova drepturile omului și libertățile fundamentale; o Franță europeană, pentru că viitorul tuturor marilor mize se joacă la nivel comunitar".

Și nu trebuie cineva, mai ales cei din administrația prezidențială de la Chișinău, să-și facă iluzii că Macron, prin declarația gaullistă „Europa de la Lisabona la Ural”, deschide porțile pentru Rusia. Mai cu seamă că acest deziderat nu va fi niciodată acceptat de liderii politici din Europa Centrală și de Est, care nu au încredere în relațiile cu Rusia.

Dar să revin la ideea inițială a generalului de Gaulle. Președintele Franței, Charles de Gaulle, a acordat mare importanță instituțiilor și politicilor care urmăreau să consolideze autoritatea statului în interior și autoritatea Franței in exterior. Scopul principal al ideilor gaulliste era câștigarea independenței Franței și redobândirea grandorii. Independența Franței însemna, în concepția gaullistă, autonomia completă a Franței în materie de relații externe, autonomie care a atins maximumul în 1966, când de Gaulle a retras contingentul francez din structurile integrate ale NATO. El considera că Franța trebuie să fie suficient de liberă pentru a-și ocupa locul pe care îl merită în lume. Franța, spunea Gaulle, pentru că poate, pentru că totul o invită să facă pentru că este Franța, aceasta trebuie să ducă o politică globală în centrul lumii. Renașterea Franței ca o mare putere trebuie să ia forma Europei de la Atlantic la Ural. Măreția Franței trebuie să fie universală. Europa lui de Gaulle este o „Europă tricoloră” (LACOUTURE, Jean. Algeria 1962, la guerre est finnie Bruxelles, Edition coplexe 2002). Pentru generalul de Gaulle, Franța nu poate fi Franța fără grandoare, scria acesta în „Memoriile sale despre război.” (Charles de GAULLE,Mémoires de guerre. L’appel 1940-1942, Librairie Plon, Paris, 1958) Ea trebuie - ca prințesa din povești sau Madona de pe pereți - să fie condamnată să aibă un destin eminent și excepțional. Chiar și sub durerea unui pericol de moarte, Franța trebuie să aibă un obiectiv și să se țină dreaptă.

Așadar, conceptul lui Gaulle s-a inspirat din patriotismul său profund. Dar astăzi este folosit de Macron ca intertext de PR politic, ca momeală propagandistică, determinându-i pe unii să-l suspecteze pe reformatorul de pe Élysée influențat de teoriile dughiniste.

Text de Aurelia Peru-Balan, doctor habilitat în științe politice și fost consilier prezidențial