Au plătit bani pentru case, dar au rămas pe drumuri
3326
Deși a trecut mai bine de un an de când urmau să-și primească cheile de la apartamente, peste 200 de persoane mai bat și azi pragurile instituțiilor de drept din republică în speranța că le va fi soluționată problema.
Amintim că, acum câteva luni, Ziarul NAȚIONAL a scris povestea mai multor persoane care au plătit sume enorme pentru a-și procura un apartament la mansardă, dar au rămas și fără bani, și fără casă. Deși apartamentele acestora urmau a fi date în exploatare în primăvara-vara anului 2013, acestea nu sunt gata nici până azi. De vină, potrivit lor, s-ar face frații Marcel și Dorin Darie, dar și Aliona Gasanov, căreia cei doi i-ar fi vândut firma de construcție.
Deși s-au adresat după ajutor la Primăria municipiului Chișinău și la poliție și procuratură, nu au primit niciun răspuns. „La primărie nici nu au vrut să ne primeasca. Ne-au spus să ne ducem la cel căruia i-am dat bani ori în judecată ca să ni se facă dreptate. De la Procuratura Generală ne spun că dosarul este în desfășurare, dar iată se tot bate pasul pe loc și nu știm la ce etapă se află”, susține una dintre pătimiți, Natalia Gorbatâi, proprietara unui apartament care trebuia să fie construit pe Calea Ieșilor din capitală.
„După ce am plătit banii, am fost practic abandonați. Firma și-a schimbat adresa, iar la telefoane nu mai răspundeau. Ne gândeam că poate va fi posibil să preluăm la această etapă construcția și să o finalizăm noi, dar ni s-a spus că nu este posibil, pentru că, în caz de ceva, ni se pot lua apartamentele, iar noi să rămânem doar cu contractul pe care l-am încheiat cu firma de construcție”, s-a plâns o altă victimă, Dumitru Lungu.
Mai mult, pătimiții susțin că unii dintre ei sunt telefonați de către Marcel Darie și „implorați” să semneze o declarație precum că nu au nimic împotriva lui, pentru că el „vrea să se lanseze în politică și să nu-i fie ponegrită imaginea”. „Vă închipuiți așa ceva? Vreau să-i întreb pe șefii firmei ce au făcut cu banii noștri și de ce nu au terminat construcția. Pe Aliona Gasanov s-o întreb dacă Marcel Darie i-a dat și bani atunci când a cumpărat de la el firma ca să finalizeze construcția, iar dacă nu i-a dat, de ce nu a solicitat un audit la firmă? Unde ați cheltuit banii noștri? De ce oamenii legii refuză să inițieze un dosar penal pentru escrocherie?”, se întreabă o altă victimă, Ludmila Roibu.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, ofițerul de presă de la Direcția Poliție a municipiului Chișinău, Adrian Jovmir, ne-a spus că, pe moment, Inspectoratul de Poliție al sectorului Buiucani, dar și cel al sectorului Centru al capitalei are deschise două cauze penale în acest caz. „Cauzele penale sunt deschise pentru escrocherie. După ce dosarul va fi finalizat, va fi remis procurorilor cu propunerea de a fi trimis instanței de judecată pentru examinare”, ne-a spus Adrian Jovmir.
Acum câteva zile, Marcel Darie a postat pe site-ul Ziarului NAȚIONAL un comentariu prin care explică faptul că, timp ce zece ani, el nu a fost nici fondator și nici director al vreunei companii juridice și nici nu s-a ocupat de afaceri. Mai mult, acesta scrie că, din anul 2007, se ocupă cu activitate obștească, iar pe moment este președintele unui ONG.
„În proiectul de mansardare, sarcina mea a fost apărarea intereselor locatarilor blocurilor, prin negocierea cu companiile de construcţii a lucrărilor de termoizolare a blocurilor, schimbarea reţelelor inginereşti, amenajarea locurilor comune etc., precum şi alte probleme cu care se confruntă locatarii în timpul construirii mansardelor. În 2012 l-am convins pe fratele, Darie Dorin, care se ocupa de construcţii, să investească la o serie de blocuri locative de tip cămin ce se aflau într-o stare dezastruoasă şi niciun investitor nu accepta să construiască pe aceste blocuri. Fratele, Darie Dorin, timp de doi ani a construit şi dat în exploatare mai multe mansarde. Iar eu am coordonat toate investiţiile şi lucrările efectuate pentru asociaţia de locatari. După participarea mea în campania electorală din 2011, în care l-am criticat dur pe primarul Dorin Chirtoacă, fratele meu, evident, nu mai avea nicio şansă să facă business în municipiul Chişinău, deoarece oricine înţelege că autorizaţiile de construcţie la mansardă se eliberează exclusiv la dorinţa primăriei. De aceea, a fost nevoit să cedeze businessul său prosper unui investitor care s-a obligat prin contractul încheiat să finiseze casele construite în proporţie de 90%”, precizează Marcel Darie.
Acesta le promite victimelor că le va ajuta, astfel ca în toamnă unele blocuri să fie date în exploatare, după care și altele.
Până atunci, oamenii sunt disperați și nu știu încotro s-o ia. „Am luat credit din bancă. Acum plătesc și rata dobânzii în bancă, și plata pentru chirie. Ce mă face eu cu un copil de doar un anișor? Am ajuns la limita sărăciei”, se plânge Vitalie, proprietar al unei mansarde care urma să fie construită pe strada Sucevița.
22.01.2026
14:40
2555
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3665
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2789
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3271
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5687
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31698
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3248
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7228
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
7091
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6477
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
19.06.2026
20:58
322
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
427
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
434
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
465
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
506
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
525
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
582
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
515
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
608
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
581
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
480
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
563
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
629
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
777
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
873
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
808
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
731
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1052
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
967
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
729
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
803
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1085
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
887
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1137
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1414
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














