Stiri

Au pătruns în casa vecinilor şi le-au cerut toţi banii

Social 11.06.2014 12:16 Vizualizări2938
Au pătruns în casa vecinilor şi le-au cerut toţi banii

Un minor din raionul Râşcani, împreună cu un amic, vor sta următorii cinci și, respectiv, opt ani după gratii, fiind condamnaţi pentru tâlhărie şi furt.

Potrivit procurorilor, în septembrie 2013, minorul împreună cu amicul său, ambii în stare de ebrietate alcoolică, au intrat în casa vecinilor și, ameninţându-l pe copilul acestora cu un cuţit, le-au cerut toți banii părinților. Infractorii nu şi-au dus intenţia până la capăt, fiind opriţi de stăpâna casei, dar au reușit totuși să părăsească locul infracţiunii.

O săptămână mai târziu, minorul, fiind cercetat penal în stare de arest la domiciliu, a încălcat regulile stabilite, a părăsit domiciliul şi a intrat într-o altă gospodărie de unde a sustras un televizor.

Pentru faptele lor, minorul de 16 ani a fost condamnat la cinci ani şi șase luni de închisoare în penitenciar pentru minori, iar complicele său va sta următorii opt ani după gratii.

Potrivit procurorilor, ambii inculpaţi au mai fost în conflict cu legea anterior.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată în instanța ierarhic superioară.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri