Ţara care POATE SALVA Europa de dependenţa față de Rusia
2935
Cipru poate aproviziona cu gaze Bulgaria şi alte ţări din Europa Centrală, pentru a reduce dependenţa mare a regiunii de livrările ruseşti, a declarat la Nicosia ministrul bulgar de Externe, Kristian Vigenin, relatează Mediafax, care citează portalul incyprus.
„Cipru poate juca un rol important în proiectul coridorului nord-sud, furnizând gaze terminalelor de gaze naturale lichefiate (GNL) din Grecia, care să fie livrate apoi Bulgariei, României şi Europei Centrale", a spus Vigenin după discuţii avute luni cu omologul său cipriot, Ioannis Kasoulides.
Vigenin a adăugat că este doar o idee care poate fi discutată, dar această opţiune există, el exprimându-şi speranţa într-o colaborare strânsă cu Cipru în această problemă. El a arătat că Bulgaria nu poate înlocui integral gazele ruseşti, dar că există posibilitatea ca Cipru să devină, pe termen mediu, furnizor.
Cipru a descoperit un zăcământ în largul coastei sudice a insulei cu rezerve estimate la 3 600 - 6 000 de miliarde de metri cubi de gaze şi a accelerat activităţile de explorare a unor noi zăcăminte.
Vigenin a salutat totodată redresarea rapidă a Ciprului din criza economică, el considerând că autorităţile de la Nicosia sunt deja capabile să îşi îmbunătăţească prezenţa pe pieţele financiare.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















