Anunțul IMPORTANT al lui Poroșenko. Când se va încheia RĂZBOIUL?
1580
112.ua
O nouă rundă de negocieri de pace cu privire la conflictul din estul Ucrainei este prevăzută pe 9 decembrie la Minsk, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
„Un acord preliminar a fost încheiat pentru o întâlnire la Minsk pe 9 decembrie", a declarat Poroşenko pentru presă. La precedenta reuniune de la Minsk, la începutul lui septembrie, au participat lideri rebeli, reprezentanţi ucraineni, ruşi şi OSCE.
Noile negocieri vor avea loc în prima zi a unui nou armistiţiu în zona de confruntare şi care urmează, în cazul unui succes, să conducă la retragerea armamentului greu de pe linia de front, în acest conflict care s-a soldat cu peste 4.300 de morţi de la începutul luptelor în aprilie.
Kievul speră ca această nouă rundă să permită beligeranţilor să ajungă la un acord asupra calendarului măsurilor de adoptat în cadrul planului de pace stabilit la Minsk în septembrie, care nu a fost respectat niciodată de atunci, potrivit lui Poroşenko.
Este vorba despre retragerea armamentului cu calibru mai mare de 100 de milimetri în 30 de zile de la intrarea în vigoare a noului armistiţiu, în vederea creării unei zone-tampon cu o lungime de 30 de kilometri pe linia frontului.
Precedentul armistiţiu, lansat pe 5 septembrie, a permis o scădere a intensităţii confruntărilor armate, fără ca acestea să înceteze complet. Ostilităţile s-au intensificat după scrutinele separatiste de la 2 noiembrie, "respectate" de Moscova şi denunţate de Kiev şi Occident.
Ucraina cere ca rezultatele acestui vot "ilegal" să fie anulate şi să fie organizate alegeri locale conform legii ucrainene în aceste teritorii aflate sub controlul rebelilor, a declarat sâmbătă Poroşenko.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
12.09.2026
07:31
12.09.2026
06:31
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
















