Anul nașterii reflectă natura relațiilor tale!
1774
yve.ro
Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce cu unele persoane te înțelegi foarte bine, iar pe unele nici măcar nu le suporți? Răspunsul stă la baza efectelor karmei prezente în anul în care te-ai născut.
Iată cum se reflectă karma în relațiile tale în funcție de anul nașterii. Pentru a afla care este numărul care corespunde personalității tale, adică cifra destinului tău, tot ceea ce trebuie să faci este să aduni numerele care alcătuiesc data nașterii tale, rezultatul fiind această cifră a destinului.
Exemplu: dacă data nașterii date este 22 octombrie 1989, aduni 2+2+1+0+1+9+8+9, iar din rezultatul obținut, adică 32, aduni apoi 3+2=5. Cifra 5 va fi așadar cifra care are un cuvânt de spus în legătură cu influența karmei în relațiile pe care le ai cu cei din jurul tău.
Mai jos poți vedea efectele celorlalte cifre:
Cifra 1
Ai personalitatea unui răzbunător, dar cu toate acestea pari să nu ai probleme în a-ți face noi prieteni. Relațiile pe care le ai cu cei din jur par să fie bazate pe nedreptate, iar tu crezi mereu că ești cea mai bună dintre toți. Acordă însă atenție în relațiile pe care le ai cu persoanele la care ții, ar fi bine să o lași mai moale cu autoritatea pe care ți-o asumi față de acestea.
Citește articolul complet pe YVE.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















