Angajații Cancelariei de Stat au CĂLĂTORIT, în ultimii trei ani, de SUTE de ori, cheltuind peste cinci MILIOANE de lei, bani publici
2662
Angajații Cancelariei de Stat au avut, în perioada anilor 2017 - 2019, peste 365 de deplasări peste hotare, iar aproape jumătate dintre ele au fost achitate din bani publici.
În total, pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către angajații Cancelariei de Stat au fost cheltuite, în perioada respectivă, circa cinci milioane de lei.
Cei mai mulți bani au fost cheltuiți în anul 2018 – aproximativ 2,2 milioane de lei. Anul trecut au fost efectuate 149 de deplasări de serviciu, dintre care 57 de vizite au fost acoperite din bugetul instituției, iar restul – din finanțări externe.
În anul 2017 au fost alocate în același scop 1,8 milioane de lei, în total fiind efectuate 136 de deplasări, dintre care Cancelaria a acoperit costurile de finanțare pentru 46 de vizite.
În primele 9 luni ale anului curent, suma cheltuielilor pentru deplasările de serviciu a însumat un milion de lei pentru 39 de deplasări în care au participat angajații instituției, în total fiind efectuate 81 de vizite.
Cancelaria de Stat a făcut publice cheltuielile legate de deplasările peste hotare ale angajaților, după ce premierul Maia Sandu a semnat recent o dispoziție care obligă ministerele, autoritățile administrației publice centrale, precum și structurile organizaționale din sfera lor de competență să asigure transparența utilizării finanțelor publice pentru deplasările de serviciu în străinătate de către angajații acestora în perioada 2017-2019 și ianuarie-septembrie 2019.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















