Alecu Reniță // „Polit-tehnologii” lui Dodon ne impun o agendă falsă
2905
Misiunea „polit-tehnologilor” ruși este să-l salveze pe trădătorul Dodon și să-i asigure încă un mandat la Președinție.
Ei au format o agendă publică falsă și o pun în circuit prin „ziariștii” lor parașutați în holdingurile mass-media de la putere și din opoziție.
Cam de o săptămână, dezbaterile publice sunt deviate de la guvernarea catastrofală a haitei dodosocialiste, aducându-se în prin plan subiecte răsuflate, scoase de la naftalină.
Nu avocatul Popa și nici venalul Filat, care se dau în spectacol de mai multe zile pe la televiziunile „independente”, s-ar afla în competiția pentru funcția de președinte al R. Moldova. Înscenarea ieftină, televizată, dintre Popa și Filat a fost provocată pentru a smulge încă o săptămână de liniște în favoarea lui Dodon.
Planul „polit-tehnologilor” ruși este să transforme campania electorală într-o scamatorie cu mulți șperțari, dar din care să lipsească actorul principal, capul mafiei, schemelor și corupției – Igor Dodon.
Ați auzit că sluga Kremlinului nu va participa la dezbaterile televizate, lipsind alegătorii derutați de posibilitatea de a vedea pe viu nulitatea și parazitul, care a cheltuit sute de milioane de lei, fără să-i pese de muritorii de foame.
Chiar dacă „Propaganda” își va muta cuibul, mă refer la cafenea, agenda falsă a „polit-tehnologilor” ruși e în derulare. Pentru săptămâna curentă, „ziariștii” din opoziție readuc în spațiul public stafia lui Plahotniuc în turban turcesc. Evident, dezbaterile televizate nu vor viza guvernarea criminală și „kuliokul” lui Dodon cu procuraturile lui „profesioniste”, ci dacă va reveni sau nu Plahotniuc la Chișinău.
Probabil, cealaltă săptămână electorală va fi dedicată lui Șor. Să nu fim prea curioși: o să aflăm de la „Politica” sau de la „ziariștii” din umbră, care cunosc secretele puterii. Și tot așa – din nuntă care nu e nuntă – Igor Dodon va coborî neprihănit de pe muntele Atos și va ajunge pe spatele lui Popa, Filat, Plahotniuc, Șor și al scandalurilor de doi bani, la 1 noiembrie.
Lucrează „polit-tehnologii” lui Kozak, nu-i așa?
23.04.2021
17:29
13.04.2021
10:58
01.04.2021
09:44
23.02.2021
08:19
05.12.2020
12:46
13.11.2020
09:30
26.10.2020
16:37
08.10.2020
09:01
27.09.2020
10:02
15.09.2020
10:03
11.09.2020
18:20
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















