Alecu Reniță // Pedofilul fără mască
6642
Am privit cu groază imaginile în care Igor Dodon, fără masca de protecţie, intră în şcoala din satul Sofia, raionul Drochia, dă mâna cu elevii, îşi întinde braţul peste o copilă şi face fotografii în clasă. Totul pare halucinant şi neverosimil, dacă raportăm pandemia la dimensiunile catastrofale din R. Moldova, care a luat viaţa la peste o mie de oameni şi alţi circa 40 de mii sunt grav infectaţi de coronavirus.
La nesimţirea lui, a spune că şeful statului e iresponsabil înseamnă a nu spune nimic. De ce părinţii şi învăţătorii tac, de ce nu a ieşit lumea din Sofia să-l pună pe fugă pe acest individ care, pur şi simplu, s-a smintit?
Văzându-l în imagine pe descreieratul din faţa clasei, mi-am amintit de un episod de la sfârşitul secolului trecut, când în Chişinău câţiva pedofili băgase spaima în părinţi, după ce strangulase doi elevi.
Noi, părinţii din diferite licee, ne-am solidarizat şi am cerut în mod categoric de la autorităţi să intervină şi să izoleze pedofilii din Chişinău. Sunt convins că, dacă nu ieşeau părinţii în apărarea copiilor, în Chişinău s-ar fi dezvoltat o reţea mafiotică de pedofili, care ar fi terorizat gimnaziile, şcolile şi liceele.
În ce hal a ajuns societatea moldovenească, dacă părinţii şi învăţătorii permit unui dement să intre în şcoli şi licee fără masca de protecţie, să pună în pericol de infectare colectivele didactice, elevii şi familiile lor? Interesant, care ar fi reacţia părinţilor, dacă ar afla că în gimnaziul sau şcoala lor a intrat un pedofil? L-ar aplauda sau l-ar pune pe fugă?
Dragi părinţi, nu vă pierdeţi cu firea, când vine unul fără masca de protecţie şi se prezintă ca şef de stat şi vrea să intre în şcoală. Trântiţi-i uşa în nas şi trataţi-l ca pe un pedofil, care pune în pericol sănătatea, integritatea şi demnitatea copiilor Dumneavoastră!
23.04.2021
17:29
11397
Alecu Reniță // Cine și de ce îl ține pe Dodon la libertate
13.04.2021
10:58
8527
Alecu Reniță // Amintiri din viitor: Despre „corectitudinea politică” și moldovenismul primitiv în Uniunea Sovietică
01.04.2021
09:44
8281
Alecu Reniță: Statul român trebuie să-și REGÂNDEASCĂ finanțarea pentru R. Moldova
23.02.2021
08:19
18053
APELUL lui Alecu Reniță pentru Maia Sandu: Niciun obiectiv politic nu poate fi mai presus decât viața cetățenilor
05.12.2020
12:46
9798
Alecu Reniță // Marioneta Dodon trece la Planul B
13.11.2020
09:30
3862
Alecu Reniță // Adio, lichea trădătoare de neam și țară!
26.10.2020
16:37
6081
Alecu Reniță // Lăsați-ne în pace, politruci de la Kremlin!
08.10.2020
09:01
2731
Cerem convocarea în plen a Parlamentului!
29.09.2020
09:07
2700
Alecu Reniță // „Polit-tehnologii” lui Dodon ne impun o agendă falsă
27.09.2020
10:02
5152
Alecu Reniță // Factura pentru întârziere
15.09.2020
10:03
3924
Alecu Reniță // Moldova are chipul și asemănarea noastră (I)
19.03.2026
22:01
431
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
474
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
479
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
498
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
520
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
499
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
570
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
486
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
535
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
592
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
522
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
572
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
593
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
594
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
606
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
658
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
533
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
575
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
632
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
621
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
582
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
600
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
650
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
586
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
640
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














