ABBA se reunește după o pauză de 39 de ani. Ce surpriză le-au pregătit aceștia fanilor
2558
Abba, una dintre cele mai apreciate trupe muzicale din toate timpurile, revine cu un show de zile mari, după o pauza îndelungată de 39 de ani. Astfel, membrii formației: Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus, Benny Andersson și Anni-Frid Lyngstad se vor reuni pentru a interpreta din nou hituri precum: "Dancing Queen", "Mamma Mia", "Chiquitita".
Spectacolul constă într-un film-documentar cu holograme, numit „Abba Voyage", realizat ca un tribut adus carierei lor, în care trupa va interpretat atât piese vechi, cât și noi, despre care se spune că vor fi lansate vinerea viitoare. Așa cum sugerează și numele, show-ul va fi precum o călătorie în timp, către începuturile trupei Abba, în care avatarurile tinere ale celor patru membri vor vorbi și cânta publicului.
„Bjorn, Benny, Agnetha și Anni-Frid vor fi cu toții acolo în seara de deschidere. Și vor dezvălui în cele din urmă avatarurile Abba, care sunt niste holograme ale lor. Spectacolul va prezenta avatarurile, care vor cânta și vorbi publicului. Va fi că și cum ai face un pas înapoi în timp pentru cei care privesc".
Spectacolul lor holografic, care va avea loc într-un spaţiu special, în East London, va fi inaugurat în mai, 2022.
Membrii trupei Abba au cunoscut faima după ce au câștigat Eurovisionul în 1974, continuând să adune fani de pretutindeni și zece ani mai tărziu. În anul 1976, Abba a fost declarată una dintre cele mai populare formații muzicale din lume, fapt ce nu a împiedicat înteruperea colaborării lor în 1982.
Abba, foto: Profimedia
Succesul a fost chiar unul dintre motivele principale care au dus la destrămarea formației Abba, lucru la care au contribuit și relațiile începute în cadrul trupei: Benny și Frida s-au căsătorit în 1978, pentru a divorța în februarie 1981, trei ani mai târziu, în timp ce Björn și Agnetha, căsătoriți în 1972, au divorțat în 1979, scrie profm.ro.
06.02.2026
21:18
293
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
332
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
391
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
391
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
463
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
402
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
468
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
452
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
521
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
567
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
21:18
272
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
316
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
379
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
383
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
455
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
398
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
463
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
448
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
517
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
563
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
688
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
613
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
529
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
851
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
583
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
576
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
912
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
793
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
892
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
963
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
946
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
849
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
912
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
861
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
925
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














