Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
1325
Sistemul educațional din Republica Moldova trebuie ajustat rapid la noile realități demografice. Acesta este principalul mesaj al Studiului de previziune privind dezvoltarea învățământului primar și secundar general pentru perioada 2025-2035, prezentat marți, 24 martie, de Institutul de Politici Publice (IPP).
Cercetarea a fost realizată cu suportul Băncii Mondiale, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Documentul evaluează capacitățile actuale ale instituțiilor de învățământ. Analizează evoluțiile demografice, dar și formulează recomandări pentru dezvoltarea durabilă, pe termen lung, a rețelei școlare.
„Sistemul de învățământ din Republica Moldova funcționează într-un context profund schimbat față de perioada în care a fost construită actuala infrastructură școlară. Scăderea natalității, migrația și reducerea constantă a populației de vârstă școlară au generat presiuni tot mai mari asupra sustenabilității rețelei școlare, în special în mediul rural”, a menționat autorul studiului, Anatol Gremalschi, director de programe la IPP.
Datele analizate arată că, în perioada 2000-2024, numărul total de elevi din învățământul primar și secundar general a scăzut cu 47%, de la 631,3 mii la 335,1 mii. În mediul rural, reducerea a fost de 61%, iar în mediul urban de 27%, ceea ce arată o presiune deosebită asupra comunităților mici.
Potrivit studiului, rețeaua școlară s-a adaptat doar parțial acestor transformări profunde. Dacă în mediul urban dimensiunea instituțiilor este în creștere și tinde spre consolidare, în mediul rural persistă un număr mare de școli mici, cu efective foarte reduse de elevi. Această fragmentare afectează calitatea procesului educațional, accentuează inegalitățile dintre elevi și limitează accesul la servicii educaționale moderne.
Analiza rezultatelor demonstrează o corelație directă între dimensiunea școlii și performanțele elevilor. În anul 2025, nota medie la examenele de absolvire a gimnaziului în școlile foarte mici a fost de 5,77, în timp ce în școlile mari a depășit nivelul de 7,1. Totodată, în instituțiile cu efective mici accesul la profesori specializați, la laboratoare și la activități extracurriculare este semnificativ mai redus.
Prognozele demografice indică o continuare a declinului populației școlare în următoarele decenii. Numărul total de elevi va scădea cu aproximativ 30% până în anul 2040, cu un impact mult mai accentuat în afara municipiului Chișinău. În asemenea condiții, menținerea actualei rețele, fără ajustări, va amplifica presiunile asupra calității educației si va adânci discrepanțele teritoriale.
Studiul confirmă și existența unui deficit important de cadre didactice, în special în mediul rural, unde profesorii sunt nevoiți frecvent să predea mai multe discipline, inclusiv în afara specializării lor de bază. Această situație afectează direct calitatea actului educațional și reduce semnificativ oportunitățile elevilor de a beneficia de o educație completă.
Concluziile studiului susțin necesitatea continuării și aprofundării reformelor promovate de Ministerul Educației și Cercetării, orientate spre consolidarea rețelei școlare, creșterea calității educației și asigurarea unei mai mari echități între elevi, indiferent de mediul de rezidență.
În acest context, o serie de modificări adoptate la Codul Educației prevăd reorganizarea școlilor cu un număr mic de elevi, pentru a asigura condiții reale de învățare și acces la resurse educaționale moderne. În prezent, aproximativ 91 de școli au sub 50 de elevi, iar 247 de instituții au mai puțin de 90 de elevi, ceea ce limitează semnificativ accesul copiilor la o infrastructură adecvată și la activități educaționale diverse.
Reforma rețelei școlare va fi implementată în baza unor principii clare: accent pe calitate, reinvestirea resurselor în educație, menținerea școlilor primare în localități, asigurarea transportului școlar gratuit, sprijin financiar pentru familii, suport pentru cadrele didactice și respectarea drepturilor minorităților naționale.
Reorganizarea va viza aproximativ 1.328 de elevi, ceea ce reprezintă sub 0,5% din totalul celor peste 330.000 de elevi din sistem, prin restructurarea a 73 de instituții de învățământ. Elevii vor beneficia de transport gratuit și sprijin financiar, iar cadrele didactice vor avea acces la măsuri de reconversie profesională, relocare și compensarea cheltuielilor de transport, inclusiv indemnizații pentru mobilitate între raioane.
06.08.2026
07:23
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
Tensiuni în strâmtoarea Ormuz: petrolier raportează două explozii în largul coastelor Omanului
Modelul AI al Meta a accesat internetul și a spart sistemul altei companii în timpul testelor
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Dronă cu Semtex descoperită lângă un avion ucrainean pe aeroportul NATO Leipzig, autorităţile bănuiesc un atac hibrid rusesc




















