A vrut să își intoxice soția cu gaze? „E mamă a unui copil de 2 luni”
2365
Sursa: prime.md
O femeie de 20 de ani din orășelul Sângera, suburbie a capitalei, a solicitat ieri ambulanța și le-a spus medicilor că soțul acesteia ar fi vrut să o intoxice cu gaze. Potrivit celor de la Urgență, femeia, care este mamă a unui copil de numai două luni, a spus că soțul acesteia ar fi închis-o fără de motiv în bucătărie și ar fi ieșit din casă.
„La început nu şi-a dat seama de ce a procedat în felul acesta, dar după un timp a simţit un miros de gaz specific şi a deschis fereastra. După ce şi-a mai revenit, a sunat la mamă-sa, care a şi chemat ambulanţa”, se arată într-o informație a Spitalului de Urgență.
Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 12.00.
Poliția, însă, neagă această informație. Potrivit lui Adrian Jovmir, şeful serviciului de presă al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, oamenii legii au fost solicitați abia seara.
„În casă nu mirosea a gaz, iar soția nu a înaintat nicio învinuire la adresa soțului ei. Nu excludem că este vorba despre un conflict în familie, însă inspectorul nu a primit nicio plângere”, a comentat Jovmir.
30.12.2024
10:27
3556
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
19.02.2024
14:52
2509
DOC // Scade TARIFUL la gazele naturale pentru consumatorii casnici. ANRE a pregătit proiectul, care vizează ieftinirea gazului cu peste trei lei
18.12.2023
14:42
6633
Cetățenii R. Moldova, inclusiv cei din Găgăuzia, NU cred în „gazul de ZECE lei” promis cu pompă de Ilan Șor. Patru consumatori casnici au solicitat schimbarea furnizorului, doar că nu au respectat procedurile
13.11.2023
14:20
2496
Gazul de ZECE lei promis de Șor în Găgăuzia, Taraclia sau Orhei „nu a fost, nu este și nici nu va fi”. Parlicov: „Ce, Putin nu poate să-i livreze direct lui Șor? Livrează gaz, omule, la prețul de zece lei. Cine te încurcă?”
24.03.2023
10:28
4716
Când va scădea TARIFUL la gazele naturale? Prețul pentru consumatorii casnici rămâne 29,27 de lei/m3 sau 1 600 de dolari/1 000 m3, deși gazele sunt tranzacționate la bursele internaționale cu 480 de dolari
24.09.2018
12:01
2621
VIDEO // Clipe de coșmar la bordul unui avion!
20.07.2018
12:19
2680
Gazprom pompează MASIV în gazoductul Nord Stream 2, criticat de Trump
29.07.2017
18:30
2595
INCREDIBIL // Aragazul din care iese APĂ, în loc de gaz. Care este explicația
16.02.2016
10:09
2527
CIFRE // Cât gaz a importat R. Moldova anul trecut din Rusia
01.01.2016
09:55
2816
INIȚIATIVĂ // Deputații cer micșorarea cotei TVA la livrarea gazelor naturale
31.10.2015
15:32
3762
Ministerul Economiei i-a răspuns Platformei DA. Câte MILIARDE datorăm rușilor pentru gaz
08.07.2015
16:27
3085
S-a ieftinit gazul lichefiat
09.04.2026
16:32
2
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
2
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
28
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
47
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
295
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
262
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
364
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
461
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
645
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
509
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
482
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
703
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
683
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
571
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
619
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
590
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
602
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
553
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
642
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
597
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
573
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
754
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
661
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
746
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
606
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














