Gazul de ZECE lei promis de Șor în Găgăuzia, Taraclia sau Orhei „nu a fost, nu este și nici nu va fi”. Parlicov: „Ce, Putin nu poate să-i livreze direct lui Șor? Livrează gaz, omule, la prețul de zece lei. Cine te încurcă?”
2524
Gaz la preț de zece lei pentru UTA Găgăuzia, dar și raioanele Taraclia și Orhei, așa cum a promis Ilan Șor înainte de alegerile locale generale, nu a fost, nu este și nici nu va fi, a declarat astăzi ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei conferințe de presă. Autoritățile au așteptat până la 10 noiembrie ca Șor, prin intermediul companiei „Nordgaz Furnizare”, să facă demersurile necesare pentru ca cetățenii din aceste raioane, dar și instituțiile publice de acolo să beneficieze de acest tarif, însă nimic nu s-a întâmplat.
Parlicov a început conferința de presă cu un banc adaptat situației, care amintește de miliardul furat din sistemul bancar al R. Moldova.
„Ați auzit, Moișa a câștigat la loterie un milion. În primul rând, nu Moișa, dar Ilan. În al doilea rând, nu un milion, dar un miliard. În al treilea rând, nu la loterie, dar la bancă și în patrulea rând - nu a câștigat, dar l-a furat. Asta e esența la tot ce se întâmplă în ultimele săptămâni. Eu am parafrazat un pic bancul. Cred că toată lumea a înțeles că ei nu au de gând să livreze și nu au capacitate să livreze de la 1 decembrie gaz nimănui. Până acum, nicio cerere de schimbare a furnizorului, care presupune un pas obligatoriu necesar pentru a începe furnizarea de faze, nu s-a făcut. Tot ce se lansează sunt doar zvonuri, iar gaz cum nu a fost așa și nu va fi. În ajun de alegeri, ei au început toată această zarvă cu gazul. Știam că nu a rămas mult, până pe 10 noiembrie este termenul (să facă demersurile necesare n.r.) și am zis să așteptăm. Pe 10 noiembrie, în loc să vină cu contracte, ei au venit cu conferințe de presă. Vineri vor veni cu altă conferință. Contractele nici acum nu sunt”, a declarat Parlicov.
Totodată, ministrul Energiei a menționat că piața liberă nu înseamnă „junglă”: „Pe piața gazelor există instituții, care veghează ca aceste reguli să fie respectate. Aceste instituții trebuie să-și facă treaba. Dacă îți asumi să livrezi, atunci trebuie să o faci către toți consumatorii. Nu mă deranjează că ei nu livrează gaze, dar mă deranjează că mint oamenii. Cert este că gaz cum nu a fost, așa și nu este și nici nu va fi”.
Ministrul s-a referit și la bâlbele pe această temă, potrivit cărora „pe de o parte ni se spune că Ilan Șor s-a înțeles cu Federația Rusă, cu Putin, ca să fie gazul ieftin”, iar „pe de altă parte ni se spune că gazul nu este rusesc, că este procurat de pe piața internațională”.
„Dacă spun că acea companie turcească stochează gazul, atunci de ce aveți nevoie un contract de păstrare a gazului cu o companie din Ucraina? Inițial spuneau că prețul gazului va fi de zece lei cu tot cu TVA, iar acum afirmă că va fi livrat cu 11 lei și fără TVA. Inițial au spus că va fi livrat la toți consumatorii, acum deja doar la instituții publice. Eu vreau să le spun că la instituțiile publice procedura e și mai complicată. Sunt necesare achiziții publice, procedural ei nu reușesc nici până la 1 ianuarie să livreze gaz la instituțiile publice. Dacă ei nu reușesc până la 1 ianuarie, înseamnă că tot anul 2024 nu vor putea livra. Și cum ei au spus că urmează consumatorii casnici după instituții publice, înseamnă că cel mai probabil prin 2026 oamenii ar urma să primească gaz. Asta e realitatea, acestea sunt procedurile. Nu poate fiecare om, care a auzit că Șor s-a înțeles cu Putin, să vină și să înceapă a livra gaz. Știri ei pot livra, dar gaz nu.
Ei spun că au contracte cu o firmă turcească, cu o firmă din Germania… Pentru ce îi trebuie lui Putin companie turcească, din Germania? Ce, nu poate Putin să-i livreze direct lui Șor? Uite o companie turcească a cumpărat gaz ieftin în luna iunie și l-a ținut până acum, când prețurile au crescut, pentru ca să-l vândă ieftin în Taraclia. Vă închipuiți așa companie și așa business turcesc?”, a ironizat Victor Parlicov.
Ministrul a dezvăluit ce ar fi urmărit Șor cu acest plan: „El vrea ca noi să intervenim, să interzicem, să blocăm și el să spună: iată, eu am vrut să livrez gaz la prețul de zece lei, dar guvernul acesta antipopular ne-a oprit. Poftim, omule, livrează. Eu asta vreau să înțeleagă toată lumea: incapacitatea lor de a livra”.
Citește și: „Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
Pe finalul intervenției sale, Parlicov a făcut trimitere la un banc povestit chiar de Vladimir Putin.
„Când am auzit de toată această zarvă, mi-am mai amintit de un banc, pe care l-a spus chiar Putin. Eu o să-l spun în rusă. Vine un spion străin la Liubeanka (sediul FSB-ului rusesc n.r.) ca să se predea.
-Bună ziua, sunt spion străin și vreau să mă predau.
-Dar ce cetățenie aveți?
-Sunt american.
-Dacă sunteți american, atunci mergeți în cabinetul 20.
Se duce americanul în biroul 20 și spune că vrea să se predea.
-Dar armă aveți?
-Da, am armă.
- Atunci mergeți în biroul 12.
Se duce acolo și se prezintă că e spion american, că are o armă și vrea să se predea.
-Dar dispozitive de comunicare, interceptare aveți?
-Da, am.
-Atunci trebuie să mergeți în cabinetul 18.
Și tot așa a fost purtat prin toate cabinetele. În cele din urmă, omul spune că e spion american, care are armă și dispozitive de comunicare asupra sa și că vrea să se predea.
-Dar aveți vreo misiune?
- Sigur că am.
- Atunci nu ne încurcați, mergeți și lucrați.
Asta spun și eu. Lucrați, oameni buni. Ei nu doreau decât să bulverseze societatea și să provoace autoritățile să-i blocheze, să-i obstrucționeze. Noi suntem de acord să aducă gaz cu zece lei pentru instituțiile de stat, deoarece acest lucru ar micșora cheltuielile din buget”, a conchis Victor Parlicov.
30.12.2024
10:27
3616
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
05.12.2024
14:56
2772
Momentul de cotitură ce l-a făcut pe Recean să renunțe la Parlicov: „Am avut încredere deplină în Victor Parlicov și nu m-am gândit să verific activitatea lui”. Premierul NU are de gând să meargă cu pocloane la „Gazprom”
14.05.2024
14:39
4756
Ministrul Energiei DEMOLEAZĂ mitul gazelor rusești „ieftine” oferite de „Gazprom”: „Moldovagaz a procurat de pe bursă gaze la prețuri mai mici decât cele oferite de contractul direct cu Gazprom. Au fost economisiți circa 60 de milioane de dolari”
19.02.2024
14:52
2555
DOC // Scade TARIFUL la gazele naturale pentru consumatorii casnici. ANRE a pregătit proiectul, care vizează ieftinirea gazului cu peste trei lei
18.12.2023
14:42
6668
Cetățenii R. Moldova, inclusiv cei din Găgăuzia, NU cred în „gazul de ZECE lei” promis cu pompă de Ilan Șor. Patru consumatori casnici au solicitat schimbarea furnizorului, doar că nu au respectat procedurile
12.09.2023
13:59
3099
România e dispusă să ASIGURE R. Moldova cu energie electrică, dacă Chișinău NU va ajunge la o înțelegere cu centrala electrică de la Cuciurgan. Subiectele abordate la București de către miniștrii Victor Parlicov și Sebastian-Ioan Burduja
30.05.2023
17:42
2674
ANRE a văzut INECHITATEA de pe piața gazelor, dar susține că legislația nu-i permite să întreprindă măsuri: „A fost decisă adresarea către CSE, în vederea obținerii unei derogări de la cadrul normativ în vigoare”
24.03.2023
10:28
4748
Când va scădea TARIFUL la gazele naturale? Prețul pentru consumatorii casnici rămâne 29,27 de lei/m3 sau 1 600 de dolari/1 000 m3, deși gazele sunt tranzacționate la bursele internaționale cu 480 de dolari
20.07.2018
12:19
2718
Gazprom pompează MASIV în gazoductul Nord Stream 2, criticat de Trump
29.07.2017
18:30
2635
INCREDIBIL // Aragazul din care iese APĂ, în loc de gaz. Care este explicația
16.02.2016
10:09
2553
CIFRE // Cât gaz a importat R. Moldova anul trecut din Rusia
01.01.2016
09:55
2842
INIȚIATIVĂ // Deputații cer micșorarea cotei TVA la livrarea gazelor naturale
15.05.2026
15:22
0
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
351
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
314
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
418
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
372
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
414
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
400
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
471
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
926
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1667
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1583
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
892
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
565
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
727
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
672
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
630
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
952
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
656
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
766
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
808
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
681
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
709
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1881
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
614
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
618
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














