„A fost picătura care a umplut paharul". Anunțul făcut de Andreea Marin
1897
Andreea Marin a renunţat la colaborarea cu postul de televiziune de stat pe motiv că angajaţii şi colaboratorii emisiunii pe care o prezenta - „Preţuieşte viaţa" - nu au fost plătiţi la timp, scfrei „Gândul”.
După două luni de la căsătorie, în viaţa Andreei Marin nu toate lucrurile merg ca pe roate. Cel puţin, nu în plan profesional. Andreea Marin nu va mai prezenta emisiunea „Preţuieşte viaţa”, difuzată la TVR1. Omul de televiziune a anunţat, pe Facebook, că a renunţat la colaborarea cu postul de televiziune de stat pe motiv că angajaţii şi colaboratorii nu sunt trataţi cu respect de conducerea televiziunii.
„Întreaga echipă redacţională este neplătită. Mi se pare absurd ca oamenii mei să stea luni de zile fără să-şi primească salariul, aşa cum este cazul colegilor din redacţie şi al colaboratorilor. De pildă, scenaristii, echipa de balet şi mulţi alţi oameni n-au fost plătiţi până recent de la jumătatea sezonului trecut. Nu vă închipuiţi că au cine ştie ce salarii. Nu pot fi comparate cu cele din alte televiziuni”, a declarat Andreea Marin.
Aceasta a dat exemplul şi al unei colege care a ajuns la spital, unde a fost operată de urgenţă, din cauza unor formaţiuni tumorale. „Cert este că operaţia a fost drastică şi situaţia deloc plăcută în momentul în care, la externare, când am vorbit cu ea să-i aflu starea de sănătate m-a întrebat, cu timiditate, dacă ştiu cumva când o să fie posibil să-şi primească banii de la TVR pentru munca din ultimele emisiuni ale sezonului trecut. Are nevoie de bani pentru a-şi plăti tratamentul şi pentru a se putea pune pe picioare. Această situaţie este pur şi simplu revoltătoare. Fata despre care vorbesc abia a împlinit vârsta de 30 de ani”, a precizat prezentatoarea.
Andreea Marin a mai vorbit şi despre faptul că bugetul pentru „Preţuieşte viaţa” nu prevedea niciun leu dedicat schimbării majore ale cazurilor prezentate în emisiune. „Tot ce am reuşit să realizăm pentru aceşti oameni valoroşi, cărora noi le-am schimbat vieţile în bine, a fost posibil datorită muncii echipei noastre, în plus faţă de îndatoririle redacţionale. Aceştia au reuşit să găsească şi să convingă sponsori care să îşi aducă contribuţia la „Pretuieşte Viaţa”. Nu le-a fost uşor, pentru că cei mai mulţi dintre sponsori nu aveau încredere şi de multe ori ni s-a spus în faţă că oricât de mult ne-am căzni audienţa TVR e atât de jos încât pe ei ca investitori nu-i ajută. Ei preferă să investească în alte televiziuni. M-am întâlnit personal, deşi n-ar fi fost treaba mea să fac asta, cu cei mai mulţi dintre sponsori şi am susţinut cu atât suflet acest format încât n-au putut să ne refuze. Mai mult decât atât, sponsorii şi colaboratorii noştri au fost mulţumiţi când au văzut că noi am pornit de la o audienţă mică, specifică tronsonului de duminică seara de la TVR, şi am reuşit s-o creştem de patru ori mai mult”, a precizat vedeta.
Ea a mai spus că decizia de a părăsi TVR nu a fost una uşoară. „Am făcut multe lucruri frumoase în Televiziunea Publica în 20 de ani de când lucrez în acest domeniu. A fost picatura care a umplut paharul”, a menţionat Andreea Marin.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















