100 de ani de comunism // De ce a decis Lenin să distrugă statul țarist
10165
Sursa: digi24.ro Pe 7 noiembrie 1917, bolşevicii conduşi de Vladimir Ilici Lenin s-au instalat la putere în Rusia. Era primul guvern comunist din lume şi urma să genereze 75 de ani de dictatură a clasei muncitoare. Un regim care nu a rămas doar între graniţele fostului imperiu ţarist ci, cu acordul SUA şi al Marii Britanii, s-a extins şi în ţările din apropierea Uniunii Sovietice, printre care şi România.
Pe numele său adevărat Vladimir Ilici Ulianov, cel care a rămas în istorie drept Lenin s-a născut într-o familie de profesori înstăriţi. În 1887, fratele său mai mare, Aleksandr, este executat. Apoi, Vladimir este exmatriculat din facultate, după ce participase la un protest. Au fost cele două repere importante în luarea deciziei sale de a distruge statul ţarist.
Plin de resentimente şi hrănit cu literatură marxistă, în jurul lui 1890 tânărul Lenin era interesat de succesul social-democraţiei germane şi s-a asociat unor social-democraţi ruşi emigraţi în Elveţia. Dar regimul autoritarist din Rusia - cu cenzura şi maniera poliţienească de a trata orice fel de opoziţie - alimenta radicalismul. Lenin a frecventat grupul terorist radical „Voinţa Poporului”. Aici a învăţat regulile clandestinităţii.
La 22 de ani, când i s-a permis să-şi ia licenţa în drept la Sankt Petersburg, pentru Lenin lumea se împărţea deja în numai două tabere: cei care îi îndeplinesc ordinele şi ceilalţi: duşmanii.
„Marxismul a cunoscut încă de la început o circulație imensă în Rusia. Capitalul lui Marx a apărut in cel mai mare tiraj la sfârșitul secolului al XIX-lea - două milioane de exemplare”, arată istoricul Cosmin Popa, expert în spațiul ex-sovietic.
După 1893, alături de marxiştii din Sankt Petersburg, avocatul Lenin împarte manifeste muncitorilor. Identificat, a fost trimis trei ani în Siberia. Aici scrie „Ce e de făcut”, o lucrare programatică publicată în 1902 în Germania. Lenin arată că muncitorii se înţeleg de obicei cu patronii lor aşa că muncitorii trebuie să fie conduşi NU de ei înşişi, ci de o mână de aleşi cu adevărată conştiinţă de clasă. Era prima teoretizare a viitoarei nomenclaturi comuniste.
Cine au fost menșevicii
Lenin a vrut ca Partidul Social Democrat Rus - congresele se ţineau în străinătate - să fie organizat conspirativ, iar filialele să aplice fără comentarii deciziile conducerii. Ideea a dus la ruperea partidului. Menşevicii - adică social-democraţii care cereau reformarea sistemului - aveau cerinţe minimale și se opuneau facţiunii lui Lenin, bolşevicii. Aceştia cereau răsturnarea din temelii a regimului ţarist. Ei aveau deci cerinţe maximale şi au devenit majoritari.
Totuşi, într-o ţară cu peste 150 de milioane de locuitori, în 1907 menşevicii numărau 38 de mii, iar bolşevicii 46.000, iar după reformele ţarului, ambele facţiuni abia aveau 10.000 de membri.
Spre deosebire de menşevici, care se întreţineau din cotizaţii, radicalii lui Lenin nu puteau miza pe această sursă de venit. Donaţiile extravagante ale înaltei burghezii erau substanţiale, dar neregulate. Regulate au devenit jafurile şi escrocheriile. În 1907, bolşevicii au spart o bancă, au furat 250.000 de ruble, dar făptaşii au fost arestaţi, inclusiv Maksim Litvinov, viitor ministru de externe al URSS în anii '20. Multe operaţiuni rămâneau însă nedescoperite, astfel că Lenin a finanţat apariţia ziarului Pravda şi le-a asigurat organizaţiilor venituri lunare de 1000 şi 5000 de ruble.
Menşevicii, lucrând cinstit, abia obţineau 100.
În 1913, Lenin se afla la Cracovia, teritoriu austriac. Făcea propagandă pentru dezlipirea Ucrainei de Rusia. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, a fost reţinut ca supus al unei puteri inamice. Dar cum era singurul lider socialist din Europa care pleda pentru înfrângerea propriei ţări, Lenin a fost exilat cu blândeţe la Zurich, în Elveţia. Între altele, aici a redactat o proclamaţie în care spunea că înfrângerea Rusiei în război este cel mai mic dintre rele.
Lenin, informator al inamicului german
Un specialist în probleme ruseşti din guvernul german, şi el emigrant rus radical, Alexander Parvus, a luat legătura cu Lenin în vara lui 1915. Drept urmare, Lenin va livra guvernului german inamic rapoartele colegilor săi bolşevici despre situaţia din Rusia. Faptele ar fi fost calificate ca înaltă trădare de orice guvern din lume şi, în acea vreme, pedepsite cu moartea.
Lenin - unul dintre pseudonimele pe care Ulianov le-a folosit şi care i-a devenit nume oficial - se găsea încă la Zurich, când populaţia din Petrograd, disperată de război, de lipsuri şi de încălcarea drepturilor democratice, a salutat la începutul lui martie 1917, abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.
„Rusia este în disoluţie. Toate teritoriile au tendințe centrifuge, Ucraina se desprinde, republicile baltice, Lituania, Belarus... În acest turbion, exista şi un mic partid bolșevic, condus de Lenin, care s-a întors de la Zurich într-un vagon plătit de nemți, stipendiat de nemţi”, explică Stelian Tănase, istoric și politolog.
Guvernul provizoriu în frunte cu prinţul Lvov, apoi cu avocatul Alexander Kerenski, menţine Rusia în război, ca parte a Antantei. Ca soluţie, Parvus recomandă guvernului german să îl sprijine pe Lenin, ca fiind „un nebun mult mai periculos decât Kerenski”, dornic de putere şi capabil să arunce Rusia în haos.
„Astăzi avem documentele, nu mai este niciun secret, prima dată când au apărut aceste revelații, s-a spus că sunt niște calomnii, astăzi avem documentele, banca germană a plătit serios 62 de milioane de mărci. A plătit activiști, a plătit tiparniță, a plătit hârtie, arme și tot ce trebuie. De ce? Pentru că Germania avea interes ca Rusia să încheie pacea separată ca să mute armata pe frontul de vest, până vin americanii, care erau pe cale de a veni în Franța și să câștige victoria. Pentru ei, era esențial. De aceea, Germania a scos bani şi l-a plătit din greu pe acest Lenin”, explică istoricul și politologul Stelian Tănase.
În aprilie 1917, Lenin ajunge la Petrograd într-un tren care tranzitase teritoriul german inamic fără controlul paşapoartelor. Discursul său în gara Finlandeză a fost atât de radical, încât i-a şocat inclusiv pe bolşevici. Lenin cerea partidului să ia rapid puterea.
„Începând cu venirea lui Lenin, revoluția proletară nu devenea doar posibilă, ci şi obligatorie. Impactul tezelor din aprilie a fost fantastic, generând o discuție extrem de intensă în partid, pentru că foarte mulţi dintre tovarășii săi... toți, Troţki, Kamenev, Zinoviev - vedeau în aceste teze o aventură capabilă să ducă partidul bolșevic la pieire. Ce face Lenin? Accelerează practic prin acest discurs și aplică în literă și spirit ceea ce scrisese înainte, în „Statul şi Revoluţia”, formulând într-o manieră aproape catehetică principiile de organizare a partidului de clasă, partidul comunist”, spune istoricul Cosmin Popa.
În vara lui 1917, prima tentativă a partidului paramilitar a lui Lenin de a prelua puterea eşuează. Pe 25 octombrie/ 7 noiembrie stil nou, lovitura de stat a bolşevicilor reuşeşte. Berlinul a plasat astfel o bombă uriaşă în spatele frontului. Puciul bolşevic va scoate Rusia din războiul cu Germania, dar o va arunca în război civil. Un război civil care va acoperi, după cel de-al Doilea Război Mondial, jumătate din Europa.
Sursa: digi24.ro
13.11.2017
19:01
4295
100 de ani de comunism // Puterea în Rusia. Prea mare chiar și pentru Putin?
12.05.2026
21:33
252
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
223
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
249
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
287
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
280
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
319
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
290
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
249
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
433
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
12.05.2026
21:33
247
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
12.05.2026
21:19
215
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
12.05.2026
21:04
245
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
12.05.2026
21:00
282
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
12.05.2026
20:54
274
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
12.05.2026
20:50
314
Android lansează Pause Point, funcția care te oprește din doomscrolling și te obligă să faci o pauză înainte de a deschide aplicațiile adictive
12.05.2026
20:29
283
Google lansează Googlebooks, laptopurile AI-native care marchează tranziția de la Chromebook la un nou sistem bazat pe Android
12.05.2026
20:21
247
Threads testează integrarea Meta AI, rival pentru Grok pe X, care îți explică în timp real tendințele și știrile în aplicație
12.05.2026
19:01
429
Maia Sandu cere transparență și mobilizare totală în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
12.05.2026
18:52
390
Maia Sandu merge la Nisporeni: discuții cu primarii și cetățenii despre proiecte locale și siguranța copiilor online
12.05.2026
18:17
354
Startupul Exaforce atrage 125 milioane de dolari pentru a dezvolta AI care detectează și blochează în timp real atacurile cibernetice
12.05.2026
17:42
381
Compania Instructure, forțată să negocieze cu hackerii ShinyHunters după două atacuri și furtul datelor a sute de milioane de elevi și angajați
12.05.2026
16:48
397
TikTok lansează TikTok GO și vrea să transforme videoclipurile virale de travel în rezervări directe în aplicație
12.05.2026
16:40
390
Inteligența artificială transformă mașinile conectate în „detectoare” de gropi pentru orașe
12.05.2026
16:05
358
Startup-ul Vapi, ales de Amazon Ring dintre peste 40 de rivali, ajunge la o evaluare de 500 de milioane de dolari după o rundă Series B de 50 de milioane
12.05.2026
15:47
449
Testarea națională în învățământul primar a început: mii de elevi susțin probele, inclusiv în format digital
12.05.2026
14:45
572
Maia Sandu cere sprijinul ambasadorilor UE pentru accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
12.05.2026
12:59
447
Bani ÎNAPOI pentru zboruri anulate // Comisia Europeană pune capăt abuzurilor: Scumpirea combustibilului nu scutește companiile aeriene de plata despăgubirilor
12.05.2026
12:39
473
Admitere 2026: medie minimă 7 la Științele educației și noi cote speciale pentru acces echitabil la universități
12.05.2026
11:27
450
Noul îndrumar pentru evaluarea pagubelor agricole explicat primăriilor din raionul Florești
12.05.2026
10:59
473
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
12.05.2026
10:31
480
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
12.05.2026
09:33
520
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
12.05.2026
08:19
521
Horoscopul zilei 12.05.2026
12.05.2026
03:18
589
Robinhood lansează al doilea fond de venture pentru retail, mizând pe boom‑ul startupurilor de inteligență artificială
Sam Altman îl contrazice pe Elon Musk în instanță: de ce s-a opus ideii ca OpenAI să ajungă moștenire pentru copiii lui Musk
Anthropic avertizează investitorii: platforme neautorizate pretind că vând acțiuni ale companiei
Google lansează Intrusion Logging, noua funcție Android care ajută la depistarea atacurilor cu spyware guvernamental
Anthropic intră în bătălia pentru piața de AI juridic cu noi funcții Claude dedicate firmelor de avocatură
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














