Stiri

Zeci de migranți, găsiți morți în pustiu. Printre victime sunt 48 de copii

Știri 31.10.2013 09:53 Vizualizări2144
Zeci de migranți, găsiți morți în pustiu. Printre victime sunt 48 de copii horias.picof.net

În pustiu, la zece kilometri de frontiera cu Alegeria au fost găsite cadavrele a 87 de migranţi. Printre victime sunt șapte bărbaţi, 32 de femei şi 48 de copii.

Se presupune că aceștia au murit la începutul lunii octombrie din cauza deshidratării, în timp ce încercau să emigreze ilegal în Algeria. „Corpurile erau descompuse. Era oribil. Le-am găsit în diverse locuri, pe o rază de 20 de kilometri şi în mici grupuri, deseori sub arbori, sau în plin soare. Uneori o mamă şi copiii săi, uneori doar copii", a povestit reprezentantul unui ONG care apără drepturile omului, notează Mediafax.

Conform unor surse din cadrul securităţii, 21 de persoane au supravieţuit, printre care un bărbat care a parcurs 83 de kilometri pe jos pentru a ajunge în orașul Arlit, nordul Nigerului. De asemenea, o femeie a fost adusă la Arlit de un şofer care a întâlnit-o în deşert. Alţi 19 migranţi au fost adăpostiţi în sudul Algeriei.

Nigerul este una dintre cele mai sărace state din lume, unde locuitorii suferă de foame. Cei mai mulți oameni migrează în Libia și în Algeria. Potrivit unor date preliminare, doar în perioada martie-august 2013 circa 30 de mii de persoane au migrat în Libia.

Autor: Stela Mihailovici
Top stiri
Horoscopul zilei 15.09.2026 15.09.2026 13:37 467 Horoscopul zilei 15.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri