Iranul respinge orice negociere cu Trump până la îndeplinirea condițiilor Teheranului
896
Secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale iraniene, Mohsen Rezai, respinge marţi orice dialog, în situaţia actuală, cu Statele Unite pentru oprirea războiului din Orientul Mijlociu. Reacţia sa vine după ce preşedintele american s-a declarat „deschis” unor negocieri.
„Nu vă lăsaţi distraşi de semnalele contradictorii ale preşedintelui american, care alternează între nicio negciere şi suntem gata să negociem” cu Iranul, scrie şeful celei mai înalte instanţe de securitate din Iran.
Mohsen Rezai a transmis, de asemenea, în limba engleză: „Nu vă lăsaţi distraşi de semnalele contradictorii ale preşedintelui Statelor Unite, de la «nicio negociere» la «suntem gata să discutăm». Miza legată de petrol şi strâmtori s-a schimbat. Controlul pagubelor nu va opri ceea ce se întâmplă...”
„Nicio discuţie, atât timp cât condiţiile Iranului nu sunt îndeplinite. Punct”, subliniază Mohsen Rezai în engleză, părând să răspundă unei postări de luni a lui Donald Trump.
Preşedintele american a scris din nou, luni, pe reţeaua sa Truth Social, că este „deschis” unor negocieri cu Teheranul.
„Naţiunea iraniană eşuată vrea să încheie un acord, rapid şi disperat. Eu voi decide dacă Statele Unite vor alege sau nu să se angajeze, o idee faţă de care rămânem deschişi”, a scris Trump pe Truth Social.
Teheranul cere Washingtonului să pună capăt definitiv războiului şi oricărei agresiuni împotriva Iranului şi a aliaţilor săi din regiune, inclusiv mişcarea islamistă Hezbollah din Liban.
Puterea iraniană solicită, de asemenea, ridicarea blocadei impuse porturilor iraniene şi despăgubiri integrale pentru pagubele cauzate de razboi. Printre condiţii se numără şi eliminarea sancţiunilor impuse economiei iraniene, precum şi deblocarea necondiţionată a activelor iraniene îngheţate în străinătate.
Statele Unite şi Israelul au atacat Iranul la 28 februarie, susţinând că programul nuclear iranian constituie o ameninţare iminentă.
Ca represalii, Iranul a lansat atacuri în tot Orientul Mijlociu şi a anunţat că vizează baze şi interese americane, precum şi orice ţintă considerată drept participantă la atacul împotriva teritoriului iranian.
Iranul blochează din februarie Strâmtoarea strategică Ormuz. Măsura a alimentat scumpirea petrolului şi a afectat economia mondială.
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















