VIDEO // Zeci de arme deținute ILEGAL, duse la Poliție imediat după lansarea campaniei „Acum este momentul, predă armamentul!”: Scapă de pedeapsă
1275
La două săptămâni de la relansarea campaniei „Acum este momentul, predă armamentul!” prin care Poliţia îndeamnă oamenii să predea benevol armele deţinute ilegal, 56 de arme și 28 de muniții au fost predate în mod voluntar la Poliție.
În acest mod, cetățenii care au răspuns la apelul Poliției scapă de sancțiunile prevăzute de legislație în asemenea cazuri.
Totodată, urmare a perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost ridicate alte 15 arme cu țeavă lisă și patru pneumatice, la fel deținute ilegal.
Campania se va desfășura până pe 23 ianuarie 2019 și are drept scop implementarea recomandărilor şi bunelor practici ale ţărilor europene privind stabilirea periodică a unor măsuri suplimentare de încurajare a persoanelor care deţin în posesie ilegală arme să le predeai benevol la Poliție.
Pentru evitarea unor eventuale incidente și în scopul asigurării securității publice, Inspectoratul General de Poliție atrage atenția și face apel către toți cetățenii să conștientizeze necesitatea predării benevole la Poliție a armelor și munițiilor deținute illegal.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















