WSJ: Cum se amestecă Rusia în alegeri. EXEMPLUL socialiștilor bulgari
3095
sursa: google.ro Partidul Socialist din Bulgaria, succesor al Partidului Comunist, care pledează pentru relaţii mai bune cu Rusia, a primit, înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut, de la un fost spion al Moscovei, un document secret de strategie care propunea o cale bazată pe ştiri false şi promovarea unor sondaje exagerate pentru a obţine victoria, au declarat pentru The Wall Street Journal cinci foşti şi actuali oficiali de la Sofia, relatează News.ro.
Dezvăluirile vin cu câteva zile înainte de scrutinul legislativ anticipat din Bulgaria, care are loc duminică.
Sursa strategiei de aproximativ 30 de pagini, interceptată de serviciul bulgar de securitate, era un centru de reflecţie cu legături cu Kremlinul, au afirmat oficialii. Dosarul i-ar fi fost oferit preşedintei Partidului Socialist, Kornelia Ninova, în august, de un fost spion rus aflat pe lista de sancţiuni a SUA, Leonid Reşetnikov, au spus trei dintre surse.
Reşetnikov, care vorbeşte fluent bulgara şi este specialist pe zona Balcanilor, a condus la un moment dat divizia de analiză a Serviciului de Informaţii Externe ale Kremlinului, SVR. El a cultivat mult timp relaţiile cu socialiştii şi alţi politicieni bulgari.
Fostul spion, care ar fi în continuare unul dintre oamenii din umbră din serviciile secrete, a negat că i-ar fi transmis Korneliei Ninova dosarul, spunând că este vorba de o „ficţiune” menită să distrugă relaţiile dintre Sofia şi Moscova. La rândul său, Ninova a negat că ar fi primit o astfel de strategie, susţinând că a discutat cu rusul despre candidatura susţinută de socialişti la preşedinţie, dar că Rumen Radev nu a fost propunerea lui Reşetnikov.
Agenţia Statului pentru Securitate Naţională a obţinut o copie a planului, au afirmat surse apropiate anchetei, care mai precizează că unii înalţi oficiali din ţară au putut să citească sau au fost informaţi în legătură cu documentul.
Ce recomanda strategia spionului rus
Printre recomandările formulate de centrul de reflecţie erau ordonarea de sondaje săptămânale care să exagereze susţinerea pentru Partidul Socialist.
În plus, Moscova sugera ca imaginea candidatul susţinut de socialişti, Rumen Radev, să fie „lustruită” prin promovarea de materiale în presa apropiată Moscovei. Materialele urmau să fie coordonate atent: publicate mai întâi pe bloguri mai puţin cunoscute, înainte de a ajunge în presa centrală, pentru a crea un impact maxim şi a deveni, în final, puncte centrale ale campaniei electorale.
Raportul le recomanda socialiştilor şi să pună accent pe dosare „armonizate” cu politica promovată de Kremlin: ridicarea sancţiunilor vizând Rusia, criticarea NATO şi insistarea asupra votului britanicilor de a ieşi din UE.
Wall Street Journal precizează că nu a putut verifica măsura în care au fost implementate aceste propuneri sau dacă l-au ajutat pe Radev, candidatul socialist care a câştigat anul trecut alegerile prezidențiale cu 59% din voturi.
Institute de monitorizare a presei şi analişti politici au remarcat că, în săptămânile de dinainte de alegeri, numărul ştirilor proruse şi antioccidentale a crescut semnificativ. Sute de conturi de pe reţelele de socializare, adesea cu variaţii ale aceluiaşi nume, au amplificat mesajul, postând şi distribuind aceste materiale de mii de ori.
Numărul acestor materiale în presa bulgară a crescut de la aproximativ 50 pe zi, în vară, la până la 400 pe zi cu două săptămâni înainte de alegeri.
„Este vorba despre trucuri vechi ale KGB adaptate pentru epoca reţelelor de socializare”, a subliniat un expert citat de Wall Street Journal. „UE nu ştie cum să răspundă”, a adăugat el.
Un Gallup copiat
O companie bulgară de sondare a opiniei publice, Gallup International, care nu are legături cu gigantul american Gallup Inc., a prezis corect victoria lui Radev în prezidenţiale. Compania, care este dată în judecată de Gallup Inc. pentru că i-a folosit numele fără autorizaţie, a publicat în februarie un sondaj potrivit căruia cetăţenii din patru state membre NATO, inclusiv Bulgaria, ar alege Rusia în locul Alianţei militare pentru a-i apăra dacă sunt atacate. Aceste rezultate contrazic un studiu similar publicat de Gallup Inc cu câteva zile mai devreme, potrivit căruia statele membre NATO din Europa de Est, inclusiv din Bulgaria, consideră Alianţa o garanţie a protecţiei.
„Sunt foarte îngrijorat”, a declarat fostul președinte Rosen Pleveneliev, un critic al Kremlinului şi predecesor al lui Radev. „Activitatea rusă în Europa de Est a ajuns la un nou nivel”, a adăugat el.
Nici Preşedinţia bulgară, nici Partidul Socialist şi nici Ministerul rus de Externe nu au răspuns apelurilor repetate pentru a comenta raportul. Nu există nimic care să sugereze că Radev a fost la curent cu raportul centrului de reflecţie rus, iar preşedintele nu a comentat acuzaţiile privind influenţa rusă, precizează WSJ.
Potrivit celor mai recente sondaje, socialiştii şi partidul de centru-dreapta GERB sunt creditaţi cu câte aproximativ 30% din intenţiile de vot la alegerile legislative de duminică. Şansele Partidului Socialist de a forma o coaliţie de guvernare sunt considerate mari, pentru că multe alte partide aflate în cursă sunt proruse.
Ce urmărește Rusia
În mare parte din Europa Centrală şi de Est, unde, în urmă cu mai puţin de 30 de ani oamenii s-au ridicat împotriva dominaţiei sovietice şi s-au orientat spre Occident, Rusia recâştigă influenţa pierdută şi subminează poziţia UE şi NATO, scrie Wall Street Journal.
Luna aceasta, reprezentanţi ai Poloniei, Georgiei, Ucrainei şi statelor baltice au cerut în faţa unui panel al Senatului american ca SUA să limiteze demersurile ruse. La rândul său, ambasadorul eston la Washington a avertizat că Moscova depune eforturi pentru a „crea tensiuni şi a semăna confuzie” în UE.
Analişti şi diplomaţi occidentali au tras un semnal de alarmă că Vladimir Putin exploatează dinamica de pe flancul estic, mai sărac, al Europei, folosind tactici vechi şi noi – inclusiv propagandă, presiuni economice, atacuri informatice şi subterfugii politice – pentru a consolida aliaţii săi şi pentru a discredita Occidentul.
Autorităţile din Muntenegru au acuzat Rusia că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat menită să îi deraieze aderarea la NATO. Moscova neagă acuzaţiile.
Între timp, în Ungaria, Slovacia şi Bulgaria, Kremlinul a sprijinit grupuri naţionaliste şi eurosceptice, iar site-urile ostile NATO şi Bruxelles-ului s-au înmulţit, spun oficiali din serviciile europene de securitate. „Obiectivul Rusiei este să submineze coeziunea politică în instituţiile occidentale”, a subliniat fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen. „Încă nu înţelegem în totalitate consecinţele”, a adăugat el.
În aceste condiţii, Occidentul se teme că Moscova foloseşte state din estul şi centrul continentului ca nişte „capete de pod” în instituţii occidentale cruciale.
14.04.2026
15:06
2365
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
29.09.2025
11:20
1361
VIDEO // Liderul PAS, după VICTORIA obținută la alegerile parlamentare: „Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat”
28.09.2025
16:32
1916
VIDEO // Gruparea criminală Șor încearcă să FRAUDEZE alegerile prin așa-zisul „carusel”, dar și să împiedice procesul de vot în secțiile cu prezența mare. Maia Sandu: „Să demonstrăm că suntem mai puternici decât banii lor murdari”
16.04.2025
16:11
2772
Data ALEGERILOR parlamentare, anunţată: „În toamnă, avem niște alegeri definitorii pentru istoria R. Moldova - fie dăm cu piciorul la tot și blocăm orice șansă de aderare la UE, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păci”
28.03.2025
17:14
2358
VIDEO // „Partenerul strategic Rusia” vrea să DISTRUGĂ transportatorii din R. Moldova. Guvernul: „Din nou, fără motiv, Rusia lovește economic R. Moldova. De această dată, blochează transportatorii moldoveni”
21.02.2025
16:15
2788
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
3786
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
04.12.2024
09:14
1639
România ar fi cea mai indicată să APERE R. Moldova de DRONELE rusești. Secretarul general al NATO: „Puteţi fi siguri că R. Moldova se află foarte mult pe radarul nostru şi că vă respectăm ţara, respectăm conducerea”
21.03.2024
15:20
2148
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
12.03.2024
11:14
2407
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
19.06.2026
14:24
81
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
293
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
279
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
337
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
367
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
311
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
404
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
499
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
574
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
609
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
625
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
608
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
878
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
829
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
600
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
678
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
972
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
803
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1058
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1308
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1140
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
1354
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
1409
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
1116
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
1153
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














