Stiri

Voronin schimbă macazul

Politică 14.05.2013 11:39 Vizualizări972
Voronin schimbă macazul
După ce timp de mai bine de un an a ținut-o morțiș că nu recunoaște președintele republicii ales de actualul Parlament, astăzi liderul PCRM, Vladimir Voronin, afirmă că nu este dispus să voteze pentru demiterea lui Nicolae Timofti, dacă va fi inițiată demisia șefului statului.

„Noi nu l-am criticat pe Timofti, ci procedura de alegere a președintelui. Noi nu am votat pentru alegerea șefului statului și de aceea nu vom vota nici pentru demiterea lui. Nu se poate să-i măturăm pe toți ca să nu mai rămână nici piatră pe piatră”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „Politica” de la TV 7.

Voronin susține că procedura de demitere a președintelui republicii este foarte complicată. De asemenea, sunt necesare motive foarte serioase.

„Până acum eu nu am observat să existe astfel de motive”, a mărturisit liderul comuniștilor.

Voronin i-a luat apărarea și fostului prim-ministru, Vlad Filat, criticând decizia Curții Constituționale.

„Curtea Constituțională a încălcat normele morale atunci când a decis că Filat nu mai poate candida la funcția de prim-ministru. Deputații pot vorbi de la tribuna Parlamentului tot ce le trece prin cap, dar una e ce spune un deputat și alta e decizia Curții Constituționale. Pe noi nu ne bucură aceste decizii”, a mai precizat Voronin.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri