Vladimir Voronin și cuscrul fiului său, ținta unor INVESTIGAȚII jurnalistice în Azerbaidjan
7001
Cuscrul fiului liderului Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin, Musa Pənahov, viceministru al Transporturilor din Azerbaidjan, a ajuns în vizorul presei într-un scandal legat de activitatea companiei de telefonie mobilă „Azercell”.
Mai multe portaluri de știri azere scriu că, la sfârșitul anului trecut, compania „Telia Sonera”, fondatoarea operatorilor de telefonie mobilă „Moldcell” și „Azercell”, ar fi efectuat un audit în companiile sale din zona Euroasiatică care a constatat existența mai multor nereguli și acte de corupție în unele dintre aceste rețele de telefonie mobilă.
Deși rezultatele auditului efectuat de „Norton Rose Fulbright” încă nu au fost făcute publice, în presă s-au strecurat informații precum că o parte din încălcările depistate la „Azercell” ar fi fost acoperite de viceministrul azer al Transportului, Musa Pənahov.
Presa face referire și la președintele comuniștilor Vladimir Voronin, precizând în context că acesta s-ar afla în relații bune cu actualul director al companiei „Azercell”, Chiril Gaburici, în trecut director al companiei „Moldcell”. Precizăm că Gaburici a devenit director al „Azercell” în vara lui 2012.
Compania „Azercell” respinge toate acuzațiile care i se aduc. Cu toate acestea, la sfârșitul anului trecut, mai mulți manageri din cadrul companiei, asupra cărora planau suspiciuni de corupție, au fost concediați.
Despre unul dintre cei demiși presa a scris că ar fi fost intermediarul dintre operatorul de telefonie mobilă și demnitarii de stat. Acesta ar fi mituit persoane cu funcții de răspundere pentru a oferi locuri mai bune pentru amplasarea antenelor. De asemenea, acesta este acuzat că ar fi transmis unor persoane descifrări ale convorbirilor telefonice dintre unii demnitari sau businessmani.
Amintim că nepoata lui Vladimir Voronin, Ecaterina, fiica lui Oleg Voronin, s-a căsătorit în iunie 2011 cu fiul viceministrului Transporturilor din Azerbaidjan.
02.10.2025
11:58
3512
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
29.08.2025
11:26
3309
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4753
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
29.07.2025
13:56
14698
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
28.08.2024
17:30
2750
Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor” s-a DESTRĂMAT? Voronin, ATAC la adresa partenerului său: „Dodon nu știe cine este. El are interesele sale persoanele și e acolo unde pentru el este „lafa”, unde e bine”
13.04.2023
16:17
3123
Voronin, pus la RESPECT de Lilian Carp, după ce a propus o lege a LUSTRAȚIEI. ZECE „păcate” ale comunistului: „Voronin este tatăl corupției și corupților din R. Moldova. Un DINOZAUR și un specimen, care nu trebuia să se afle la putere”
06.10.2022
18:39
8018
Ruptură DEFINITIVĂ în Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”. Dodon, ABANDONAT în cel mai greu moment și de Voronin: „Dragostea de putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o PROSTITUATĂ politică. KULIOACELE au devenit o obișnuință pentru el”
29.07.2022
11:10
7627
Spirite ÎNCINSE în Parlamentul R. Moldova, după ce Voronin și Batrîncea au refuzat să condamne RĂZBOIUL început de Putin în Ucraina. Grosu l-a numit pe comunist „TATĂL MAFIEI”: „Asta e tot de a rămas din acest pretins GENERAL”
13.07.2022
11:55
4196
Voronin se gândește să RENUNȚE la mandatul de DEPUTAT: „Ce fac eu aici, cu ce ocazie, ce contribuție am eu în acest fotoliu de parlamentar?” Ce îl nemulțumește pe comunistul de 81 de ani
26.05.2022
14:02
6462
VIDEO // Cu capul PLECAT, Voronin i-a luat apărarea lui Dodon, cel pe care nu-l recunoștea în calitate de PREȘEDINTE. Anterior, comunistul le reproșa procurorilor că ar fi IDIOȚI în privința „kuliokului”:„Trebuiau să transmită banii în fața...”
273
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
509
Horoscopul zilei 05.04.2026
645
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
702
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
954
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
806
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
776
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
822
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
814
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1003
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1053
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1001
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
925
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1005
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1288
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
906
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
866
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
951
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1041
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
900
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
926
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1401
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1156
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1125
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
1036
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
1020
Horoscopul zilei 03.04.2026
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














