Vladimir Putin avertizează 18 ţări, inclusiv Republica Moldova, asupra riscurilor crizei ucrainene
1532
wikipedia
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis liderilor din 18 ţări, inclusiv celor din R. Moldova și România, o scrisoare privind riscurile economice asociate crizei ucrainene și amenință cu sistarea de gaze către Ucraina, informează RIA Novosti.
„În ultimele luni, economia Ucrainei a fost în scădere. Sectoarele industriei şi construcţiilor au fost în declin vertiginos. Deficitul bugetar este în creştere”, a declarat Putin în scrisoarea trimisă liderilor din România, Republica Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franţa, Germania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Italia, scrie Mediafax.
„Economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăţi, spre oprirea producţiei şi şomaj masiv. Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate”, a continuat preşedintele Rusiei, cerând consultări urgente pentru stabilizarea economiei ucrainene „pe picior de egalitate cu partenerii europeni”.
„Vladimir Putin exprimă extrema preocupare în legătură cu situaţia critică generată de datoriile acumulate de Ucraina şi cu riscurile pe care această situaţie le are asupra livrărilor de gaze ruse. Scrisoarea a fost trimisă joi, pe cale diplomatică, liderilor din Europa de Vest şi de Est”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
„Situaţia poate avea consecinţe negative asupra tranzitului de gaz rus prin Ucraina”, a mai spus Peskov.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















