VIDEO // Ucraina prezintă DOVEZI că „teroriștii” urmau să doboare un avion al „AEROFLOT”
2358
Responsabilii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBO) au prezentat dovezi, care în opinia lor ar demonstra că ținta „teroriștilor” în ziua de 17 iulie nu a fost aeronava companiei Malaysia Airlines, cu 298 oameni la bord, dar un avion civil al companiei rusești „Aeroflot”, care se deplasa pe ruta Moscova – Larnaka.
SBO a prezentat materiale în care se vede locul intersectării curselor MH-17 și AFL – 2074 în apropierea localității Pervomaiskoe, la 20 km de Donețk. „E de precizat faptul că în apropierea orașului Torez este o localitate cu aceeași denumire – Pervomaiskoe. Anume acolo teroriștii au instalat dispozitivul „BUK”. A fost interceptată o convorbire telefonică în care o persoană cu porecla „Hmurâi” dă ordin ca „BUK-ul” să fie escortat în localitatea Pervomaiskoe. Același terorist spune că e vorba de Porvomaiskoe din apropierea orașului Donețk”, spun cei de la SBO.
Chiar și în aceste condiții, separatiștii au confundat cele două localități cu aceeași denumire și au dus dispozitivul „BUK” la 70 de km de Donețk și nu în Pervomaiskoe care e la 20 de km de oraș. „Dacă „BUK-ul” era dus la 20 km de Donețk, atunci ținta urma să fie avionul „Aeroflot” de pe cursa Moscova - Larnaka”.
Cei de la SBO spun că era planificat din start ca avionul „Aeroflot” să fie doborât pe teritoriul controlat de militarii implicați în Operațiunea antiteroristă. „Acest act terorist cinic urma să fie folosit ca pretext pentru Rusia de a interveni militar în Ucraina. Urmau să moară oameni nevinovați”, a spus directorul SBO, Valentin Nalivaicenko.
Aceeași sursă a mai adăugat că conducerea de la Kremlin deja avea un plan ca să intervină în forță pe data de 18 iulie, dar greșeală făcută de echipajul „BUK” a dat peste cap acest plan diabolic. „Este posibil că teroriștii nici nu știau despre acest plan și credeau că e vorba de un avion militar ucrainean”, a conchis Nalivaicenko.
Deocamdată Federația Rusă nu a venit cu o reacție oficială în ceea ce privește ultima versiune enunțată de SBO.
29.05.2014
11:23
1643
Schimbare RADICALĂ în cazul AVIONULUI DISPĂRUT. Declaraţia unui expert i-a bulversat pe toţi
10.05.2014
13:06
2235
Ultimele veşti despre AVIONUL DISPĂRUT
04.05.2014
10:59
3658
Surpriză URIAŞĂ în cazul avionului dispărut. Ce au descoperit americanii când au ascultat discuţiilor dintre piloţi şi turnul de control
30.04.2014
11:47
2115
O nouă TEORIE cu privire la avionul dispărut. Ce a DESCOPERIT o firmă de exploatare marină
15.04.2014
16:54
1723
MISTERUL zborului MH370. Ce vor găsi anchetatorii în telefoanele mobile ale pasagerilor?
11.04.2014
17:09
1749
Un avion cu pasageri, la un pas de COLIZIUNE cu un bombardier rus!
09.04.2014
11:02
1581
Nimeni nu mai spera SĂ FIE GĂSIT avionul dispărut. Anunţul INCREDIBIL făcut de şeful operaţiunilor de căutare
19.03.2014
15:31
3608
ANUNŢ surpriză din partea americanilor după 11 zile - „Uitaţi de toate TEORIILE CONSPIRAŢIEI. Iată ce s-a întâmplat cu avionul dispărut”
17.03.2014
20:25
1183
Dispariția Boeingului 777 // „Pilotul a deturnat avionul”. Motivul HALUCINANT pentru care a făcut asta
17.03.2014
09:00
1859
Ce ASCUNDE Malaezia în cazul avionului dispărut? Chinezii sunt FURIOŞI: „Este stupefiant”
13.03.2014
22:02
2363
IMAGINI cu piloții avionului dispărut. „Erau cu două femei în CABINĂ"
10.03.2026
22:36
68
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
23
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
334
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
248
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
243
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
255
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
239
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
247
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
10.03.2026
17:51
426
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
404
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1015
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
433
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
448
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
429
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
427
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
721
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
524
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
513
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
444
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
530
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
541
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
472
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
569
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
585
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
670
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
597
Horoscopul zilei 10.03.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














