VIDEO Artistă din R. Moldova, bătută și urmărită de niște băieți răi
2193
A vrut să fugă, dar a fost prinsă și bătută de „peștii” care voiau să o vândă în sclavie sexuală. Vorbim despre o femeie tipică, care este victimă a traficului de ființe umane. Rolul acesteia a fost jucat de interpreta Tatiana Heghea, iar clipul social urmează să fie difuzat la mai multe posturi TV. Scopul acestuia este să combată traficul de ființe umane.
Filmările au durat o singură zi în raionul Sângerei. Interpreta susține că nu a fost dificil să intre în rol, pentru că a lucrat cu o echipă profesionistă. „Am încercat să îmi imaginez prin ce drame trece o mamă, copilul căreia a rămas acasă. Eu am crescut toată copilăria alături de mama mea și doar o secundă mi-am imaginat să fi fost altfel și am intrat în rol”, a declarat aceasta pentru Ziarul NAȚIONAL.
„Această problemă este una foarte dureroasă pentru unele femei din țara noastră, trebuie să le ocrotim și să le înștiințăm din timp ce se poate întâmpla când nu se informează. Am avut un singur gând: ca personalitatea mea publică să trezească interes de a viziona cu atenție spotul, să fie informativ și eventual să nu ajungă la în așa împrejurări”, a mai spus Heghea.
Precizăm că interpreta a făcut anterior un curs de actorie la București. Spotul a fost realizat în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.
Doina Calcea
30.07.2015
13:59
1561
La 26 de ani făcea TRAFIC de ființe umane
09.09.2025
13:06
11094
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
14194
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
25667
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
20400
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
18685
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
11335
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
10829
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
11690
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
11368
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
09.11.2025
01:57
422
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
503
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
590
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
749
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
652
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
666
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
965
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
633
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
820
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1090
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
685
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
699
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
684
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
621
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
647
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
691
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
07.11.2025
23:41
2261
Fetița care l-a pus pe Putin într-o situație delicată: Întrebarea din Piața Roșie care a stârnit reacții neașteptate
07.11.2025
21:47
828
Trump îndeamnă UE să susțină Ungaria și pe Orban în fața provocărilor imigrației în Europa
07.11.2025
21:42
734
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
20:46
751
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
1010
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
867
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
17:50
919
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina
07.11.2025
17:26
802
Ministerul Educației dă undă verde noului curriculum de limba română pentru elevii refugiați și repatriați din Republica Moldova
07.11.2025
17:26
757
Vaccin nazal inovator promite protecție extinsă împotriva gripei aviare H5N1: rezultate promițătoare în teste clinice în SUA
07.11.2025
17:07
649
Profesorii din Moldova învață să revoluționeze educația digitală în Coreea de Sud
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41



Inapoi














