VIDEO // Socialistul Albu și spionul rus Gudilin discută despre banii lui Dodon din Elveția, după ce Rusia i-ar fi răsplătit loialitatea cu 2 milioane de euro lunar: „Dacă va fi supus sancțiunilor, el niciodată nu va putea ajunge la acești bani”
3545
Dacă rușii nu s-au putut baza întotdeauna pe socialistul Igor Dodon, Ilan Șor „nu a dezamăgit” niciodată la Moscova, fiindcă „tot ce a promis, a făcut”.
Despre asta discută deputatul socialist Adrian Albu, fost secretar general al Parlamentului R. Moldova, și agentul serviciilor secrete rusești, Iuri Gudilin, acuzat de spionaj în R. Moldova și inclus în 2022 în lista de sancțiuni ale SUA.
O investigație video a jurnaliștilor de la „Malenkaia strana”, numită „Cum controlează și finanțează Moscova campania lui Stoianoglo”, dezvăluie, reieșind din discuțiile lui Albu și Gudilin, care își spun unul altuia „frate” și „iubite”, că Moscova i-ar fi cumpărat loialitatea lui Igor Dodon cu câte două milioane de euro lunar.
Citește și: INTERCEPTĂRI AUDIO // Campania electorală a lui Alexandr Stoianoglo ar fi condusă și finanțată în secret de către Kremlin
Din interceptările audio făcute publice (în video-ul de mai jos, de la minutul 13.38 - n.r.), reiese că Dodon își ține banii în Elveția și se teme să nu fie supus sancțiunilor europene.
Gudilin: În cunoști pe Dima Buimistru. Când a auzit, a spus - nu e chiar mult 2 000 de euro pe lună. (Albu râde - n.r.) Eu îi spun: tu ești prost? Tu ești prost? (Albu râde și mai zgomotos - n.r.) Două mii de euro sau două milioane?
Albu: Toți banii lui sunt în Europa.
Gudilin - În Elveția.
Albu: Dacă va fi supus sancțiunilor, el niciodată nu va putea ajunge la acei bani.
Menționăm că investigația conține mai multe interceptări audio ale discuțiilor dintre subalternul lui Dodon și spionul Iuri Gudilin. Aceștia se referă și la „curatorul” din serviciile secrete ruse al deputatului socialist Bogdat Țîrdea (Olga Grak), dar și la întâlnirile bloggerului Gabriel Călin cu reprezentanții serviciilor secrete ruse de la care așteaptă „propuneri”.
„Eu cred că le va primi”, afirmă Iuri Gudilin.
Albu a negat ieri, într-o conferință de presă, faptul că s-ar cunoaște cu Iuri Gudilin, însă redacția Deschide.MD a arătat că cei doi au participat împreună la cel puțin un eveniment, în anul 2023, desfășurat în Federația Rusă.
CITIȚI și Deputatul socialist Adrian Albu, prins cu minciuna: Deși spune că nu a discutat și că nici nu-l cunoaște pe agentul FSB Gudilin, cei doi au fost surprinși la același eveniment de la Vladivostok
De altfel, Adrian Albu se numără printre deputații care la fiecare ședință a Parlamentului citește de pe foaie întrebări și reproșuri la adresa conducerii actuale a R. Moldova, promovând narativele propagandei ruse.
Dodon nu a comentat aceste acuzații, însă Partidul Socialiștilor a arătat ieri într-o declarație că înregistrările apărute în presă ar fi „fabricate”.
Precizăm că, în imaginile video lansate în spațiul public și care se regăsesc în renumitul dosar „kuliok”, Igor Dodon îi spunea lui Vlad Plahotniuc că Federația Rusă îi plătește până la un milion de dolari lunar pentru a întreține Partidul Socialiștilor.
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu















