Deputatul socialist Adrian Albu, prins cu minciuna: Deși spune că nu a discutat și că nici nu-l cunoaște pe agentul FSB Gudilin, cei doi au fost surprinși la același eveniment de la Vladivostok
2144
Apariția în presa din Occident a unor interceptări care ar surprinde discuțiile deputatului socialist, Adrian Albu, întreținut de cetățenii R. Moldova, cu agentul serviciilor secrete rusești, Iuri Gudilin, acuzat de spionaj în R. Moldova și inclus în 2022 în lista de sancțiuni ale SUA, l-a făcut pe primul să nege public faptul că l-ar cunoaște pe spionul rus.
„Eu cu Iuri Gudilin nu am discutat. Eu îl știu pe Iurii Gudilin din toată presa, pentru că presa a numit mult acest nume și această față este cunoscută tuturor, cred eu”, a declarat astăzi Adrian Albu.
Portalul Deschide.MD demonstrează că socialistul, care este președintele subcomisiei parlamentare pentru monitorizarea activității Serviciului de Informații și Securitate, minte de îngheață apele.
Mai exact, Albu a participat în 2023 la Forumul Economic de Est (FEE 2023) de la Vladivostok, Rusia din 2023, iar plecarea sa a fost coordonată, potrivit surselor Deschide, de agentul FSB Gudilin.
În una din imaginile publicate pe canalul de Telegram al „Roscongress” de la FEE 2023 îl vedem și pe Gudilin, implicat într-o discuție dintre oamenii de afaceri din Rusia și China. Omul de afaceri din China cu care discută Gudilin este Hue Hailong, vicepreședintele executiv al corporației chineze în domeniul investițiilor internaționale „XY International Investment”.

Același businessman chinez se întâlnește în aceeași zi la forum și cu Adrian Albu.
La acea întâlnire deputatul socialist a scris că a discutat „posibilitatea participării partenerilor chinezi în modernizarea infrastructurii municipiului Chișinău, dar și ideea realizării în comun a unui proiect important cum ar fi transportul feroviar electric pe centura Chișinăului”.

Citește și: INTERCEPTĂRI AUDIO // Campania electorală a lui Alexandr Stoianoglo ar fi condusă și finanțată în secret de către Kremlin
Amintim că publicația Eureporter a publicat mai multe presupuse discuții dintre Adrian Albu și Iurii Gudilin, fost agent FSB, surprins anterior pe la sediul PSRM din Chișinău.
În discuțiile dintre deputatul întreținut din banii cetățenilor R. Moldova și reprezentantul serviciilor secrete ruse apar și deputatul Bogdat Țîrdea, bloggerul Gabriel Călin sau propagandistul Dmitri Buimistru, fugit la Moscova. Sursa susține că Gudilin ar vorbi în secvențele audio despre dialogul direct cu Patrușev, fostul șef FSB, și i-ar spune lui Albu că ei (rușii) nu pot renunța la Șor, pentru că el livrează și și-a îndeplinit toate promisiunile, spre deosebire de Dodon.
La fel, Gudilin i-ar propune lui Albu o strategie: să distribuie zvonuri că guvernarea din R. Moldova e coruptă, pentru a reabilita imaginea lui Șor („pentru ca, în contrast, Șor să nu pară atât de toxic pentru europeni”). În discuțiile audio interlocutorii ar spune că „150 sunt la Igor”, „că i-a dat 5 lui Bogdan” sau că „Albu i-ar spune lui Gudilin să nu-i cumpere bilete cu cardul său, pentru că SIS-ul moldovenesc nu e prost”.
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















