VIDEO // Sfaturi de la miliardarul Bill Gates pentru cei care fac AFACERI
2347
sursa: google.ro Miliardarul şi filantropul american Bill Gates, cu o avere evaluată la 76 de miliarde de dolari, şi-a împărtăşit de multe ori, cu publicul larg, experienţa şi învăţămintele acumulate în deceniile de afaceri la vârf.
În 1975 a fondat, alături de Paul Allen, compania Microsoft, iar în discursurile şi interviurile acordate nu a ezitat să vorbească nici despre competitorii săi, printre care Steve Jobs, de la Apple.
Iată şapte „reguli pentru succes” care reies din discursurile şi interviurile acordate de Bill Gates de-a lungul timpului:
• Ai răbdare cu ideile tale! „Dacă îţi vine o idee care necesită 3-4 ani de îmbunătăţiri şi răbdare, noi am fost chiar buni la treaba asta. De exemplu, Windows. Toată lumea s-a îndoit că va reuşi, IBM nu ne-a susţinut cu el. Ne-a trebuit mai mult timp decât ne-am aşteptat. Ne-a luat mai mult de 4 ani până am finalizat interfaţa grafică ce avea să devină atât de populară. Iar acum oamenii o iau ca pe ceva care vine de la sine. O are fiecare pe computerul personal şi te aştepţi să fie acolo. Asta a fost un succes major al companiei. La fel, pariem pe internet şi că instrumentele noastre vor fi populare”.
• Munceşte mult, fără scuze! „Programul meu este încărcat cu întâlniri. Noaptea, după ce copiii mei se duc la culcare, stau pe e-mailuri. Primesc mesaje toată ziua şi asta este şansa mea să le răspund. Şi în weekend trimit o grămadă de e-mailuri. Aloc 2 săptămâni pe an numai pentru a citi (mailuri), fără să fiu întrerupt de nimic. Stau singur şi mă gândesc la viitor şi lumea îmi trimite chestii să citesc în ceea ce se numeşte săptămâna de gândire. În jur de 25% din timpul când sunt afară călătoresc şi mă întâlnesc cu clienţi, în Europa, Asia şi mă ajută să înţeleg: ne-am stabilit priorităţile corecte, oamenii răspund bine la ele sau vor să facem ceva mai bun?”.
• Învaţă de la concurenţi şi apreciază-i! „El (Steve Jobs), cu micul său background ingineresc arăta că designul te poate conduce în direcţia bună şi a scos produse fenomenale. Se pricepea la brand. Avea un simţ al intuiţiei în marketing care era uimitor”.
• Uneori, schimbarea este necesară. „Nu poţi să tot faci acelaşi lucru pe care l-ai făcut şi înainte. Trebuie să îţi foloseşti aptitudinile şi să ataci noi frontiere. De exemplu, interfaţa grafică era separată de sistemul de operare, iar acum vine împreună cu sistemul de operare. Netscape s-a gândit să transforme browserul de internet într-un sistem de operare, iar noi am luat sistemul nostru de operare şi am construit un browser într-o manieră mai bună”.
• Crede în viziunea ta! „Microsoft a venit cu conceptul Windows încă din anul 1983. Şi azi principalele softuri pentru utilizatori s-au mutat în mediul Windows. Este incredibil cum aplicaţiile noastre puternice, ca Word, Excel, PowerPoint, au fost adoptate. Nu e vorba numai de aplicaţiile Microsoft. Chiar şi alte companii vin cu ceva nou la aplicaţiile Windows. În fiecare săptămână vedem inovaţie. Am prevăzut asta cu mult timp în urmă, iar acum trăim viitorul”.
• Să-ţi placă orice ai face! „Cheia este să-ţi placă tot ceea ce faci zi de zi. Şi pentru mine cel mai plăcut e că lucrez cu oameni deştepţi, să lucrezi la noi probleme”.
• Angajează cei mai buni oameni şi inovează în fiecare zi! „Ne gândim mereu: ce lipseşte, care este feedbackul clientului la care trebuie să fim mai atenţi, cum menţinem ritmul inovării foarte, foarte înalt, cum ne asigurăm că angajăm oamenii cei mai buni. Şi focalizarea pe acestea ne-a ajutat să atingem toate performanţele pe care le-a avut această companie. Internetul este un bun exemplu. Şi trebuie să ne gândim cum îmbrăţişăm tot ce e mai bun în internet şi să recunoaştem neajunsurile şi să ne asigurăm că diminuăm din lucrurile care ţin lumea departe de internet”.
Sursa: startupcafe.ro
29.01.2019
17:30
2577
INCREDIBIL // Are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
21.01.2019
20:05
2585
MODESTIE // Și bogații stau la coadă...
21.12.2018
20:02
3122
Sfaturi EXCELENTE pe care mulți le ignoră
11.12.2018
07:30
2673
SFATURILE psihologului // Cum să faci din 2019 cel mai bun an din viața ta
23.11.2018
17:03
3048
Cele mai bune sfaturi pentru a CONDUCE pe timp de ceață
22.11.2018
17:40
4989
Cinci SFATURI pentru o viață de carieră sănătoasă și de succes
19.11.2018
19:01
3724
Cele mai bune sfaturi pentru o căsnicie durabilă, oferite de o văduvă!
14.11.2018
15:20
2605
UTIL // Sfaturi care îți pot SALVA viața la volan
09.10.2018
17:30
2729
Greşeli GRAVE pe care le facem adesea la locul de muncă
06.10.2018
19:06
8026
SFATURI UTILE // Cum să treci peste un divorț
03.10.2018
19:02
2607
Când nu mai puteți face față unei situații, apelați la sfaturile lui Confucius
21.09.2018
08:30
2473
Ce sfaturi dă Trump spaniolilor pentru a opri imigranții
07.05.2026
10:49
60
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
47
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
334
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
239
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
272
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
459
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
527
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
504
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
483
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
665
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
561
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
553
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
551
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
614
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
554
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
541
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
674
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
613
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
683
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
622
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
683
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
657
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
599
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
607
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
598
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
611
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














