VIDEO // Scene înspăimântătoare: Momentul în care CICLONUL-MONSTRU care a lovit India dărâmă o macara şi smulge bucăţi din acoperişurile clădirilor
1550
Numărul persoanelor moarte în urma ciclonului din India a ajuns la 12, relatează NDTV. Alte surse vorbesc de 20 morţi.
Ciclonul tropical Fani, echivalentul unui uragan de categoria 4, care s-a produs vineri lângă oraşul Puri din statul Odisha, a adus vânturi susţinute de până la 240 de kilometri pe oră.
Furtuna este de aşteptat să slăbească în timp ce se mută spre Kolkata, unul dintre cele mai populare oraşe ale Indiei, şi Bangladesh.
Este cel mai puternic ciclon tropical produs în India în ultimii 20 de ani.
Mai mult de un milion de persoane au fost evacuate înainte ca Fani să ajungă pe uscat, a declarat premierul statului Odisha pe Twitter.
Momentul în care ciclonul pune la pământ o macara a fost surprins în Bhubaneshwar, capitala statului Odisha.
Aproximativ 10.000 de sate şi 52 de oraşe din nouă raioane din stat se află în calea furtunii, au precizat experţii. Unsprezece districte de-a lungul coastei au fost plasate sub alertă roşie şi au fost înfiinţate circa 900 de adăposturi pentru a găzdui persoanele evacuate.
Meteorologii spun că valurile de furtună rămân un risc, deoarece Fani loveşte regiunile joase de coastă.
Agenţiile umanitare sunt, de asemenea, preocupate de sutele de mii de refugiaţi Rohingya care au fugit din cauza violenţei etnice din Myanmar şi locuiesc în taberele de refugiaţi din Bangladesh, în apropierea coastei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
















