VIDEO // Șapte arme și sute de cartușe deținute ilegal, confiscate de la locuitori ai raionului Taraclia
1303
Mai mulți braconieri din raionul Taraclia au fost percheziționați de oamenii legii, care au confiscat numeroase arme și cartușe.
Polițiștii din Taraclia au descins cu percheziții la domiciliile a 10 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani.
Oamenii legii au depistat și ridicat 324 de cartușe de calibru 5,45 mm destinate automatului de tip „Kalașnikov” AK-74 și un cartuș de calibrul 9 mm, trei arme pneumatice de model „IJ 38” de calibru 4,5 mm, trei pistoale pneumatice de diferite modele, o armă lungă cu țeavă lisă, calibrul 12 mm, toate deținute ilegal și fără acte permisive.
De asemenea, au fost depistate încălcări la deținerea și păstrarea a cinci arme de vânătoare deținute legal, acestea fiind păstrate necorespunzător.
Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice, pentru a stabili dacă au fost sau nu folosite în comiterea altor infracțiuni.
Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt alte persoane implicate.
Dacă vor fi găsit vinovate, cele zece persoane riscă închisoare de la 2 la 7 ani.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















