VIDEO // Rusia, PROVOCATĂ de o ţară NATO: „A fost avertizată”! REACȚIA lui Putin
1636
Turcia a confirmat că avioanele sale de vânătoare au doborât marţi un avion de război rus, care i-ar fi încălcat spaţiul aerian şi a ignorat avertismentele repetate, în timp ce Rusia susţine că aeronava sa a zburat numai deasupra teritoriului sirian, relatează Associated Press în pagina online. „Doborârea avionului militar rus este o lovitură aplicată în spate de către Ankara şi va avea „consecinţe grave” pentru relaţiile Rusiei cu Turcia”, avertizează preşedintele rus, Vladimir Putin.
NATO a solicitat o reuniune de urgenţă pentru marţi după ce forţele aeriene turce au doborât un avion de vânătoare al Rusiei, care s-a prăbuşit pe teritoriul Siriei, informează site-ul publicaţiei turce „Hurriyet”.
Rusia a precizat că avionul de tip Su-24 a fost doborât de focuri de artilerie, în timp ce Turcia a afirmat că avioanele sale F-16 au deschis focul asupra aeronavei ruse, după ce a ignorat câteva avertismente. Ministerul rus al Apărării a declarat că cei doi piloţi s-au catapultat, dar a adăugat că Moscova nu este în contact cu ei.
„Analizăm circumstanţele prăbuşirii avionului rus”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, care a vrut „să sublinieze că avionul s-a aflat deasupra teritoriului sirian tot timpul zborului".
Înregistrările video publicate de presă arată un avion de război cuprins de flăcări care se prăbuşeşte pe un deal şi doi membri ai echipajului care se paraşutează.
Agenţia turcă de presă Dogan a relatat că două elicoptere ruse, care zburau la joasă altitudine în regiunea turkmenă Bayirbucak, îi căutau pe cei doi piloţi.
Potrivit unui comunicat al armatei turce, avionul a pătruns în spaţiul aerian turc în zona oraşului Yaylidag, din provincia Hatay, şi a fost avertizat de zece ori în decurs de cinci minute.
După producerea incidentului, postul de televiziune CNN Turk a dat publicităţii o hartă cu parcursul aeronavei ruseşti surprins pe radar, precizând că imaginea a fost furnizată de armata turcă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.09.2026
09:16
09.09.2026
08:53
09.09.2026
08:46
09.09.2026
07:52
09.09.2026
06:45
09.09.2026
04:54
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















