VIDEO „Penalul” ex-președinte democrat al raionului Ialoveni care ar fi pretins mită de 180 de mii de euro, surprins la sfințit ouăle de Paști
3014
Fostul preşedinte al Consiliului raional Ialoveni, Lilian Popescu, cercetat penal într-un caz de extorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone, este surprins într-un video realizat în Noaptea Învierii într-o biserică din Ialoveni.
Acesta s-a îmbrăcat în cămașă populară și a ascultat smerit slujba de Înviere alături de mai mulți enoriași (min. 4.32).
Anterior, același Popescu a fost surprins la o ședință a activului Partidului Democrat din raionul Ialoveni, asta chiar dacă, potrivit Centrului Național Anticorupție, din data de 1 martie curent, politicianul se afla în arest la domiciliu.
Atunci, colegul său de partid, deputatul Sergiu Sârbu, l-a „scuzat”, declarând că acesta și-ar fi cerut voie de la procurori să participe la acea ședință.
Acum, fostul președinte democrat al raionului Ialoveni a scăpat și de arestul la domiciliu. Viorel Morari, procurorul anticorupție, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că Lilian Popescu are acum doar interdicția de a părăsi hotarele R. Moldova până la 29 mai curent.
Menționăm că, pe 28 octombrie 2015, ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul lui Popescu, în cadrul dosarului penal în care este cercetat. Ulterior, fostul președinte al raionului Ialoveni a fost anunțat în urmărire internațională, bănuit că ar fi pretins mită de 180 de mii de euro de la un agent economic.
La 1 martie curent, acesta a venit benevol la sediul CNA și s-a predat oamenilor legii, după ce la începutul acestui an presa a publicat poze în care Popescu era surprins luând masa într-un centru comercial din Iași, România.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















