VIDEO // Experții FMI vin în R. Moldova pentru a face prima EVALUARE a programului cu R. Moldova
1477
O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi pe 14 februarie curent într-o vizită de două săptămâni la Chișinău pentru a face prima evaluare a programului cu R. Moldova, aprobat de consiliul de director al FMI la 7 noiembrie 2016.
Potrivit expertului economic Vlad Bercu, unele dintre angajamentele asumate de Guvernul de la Chișinău în acordul cu FMI sunt în derulare și nu se știe cum va reacționa echipa de experți ai fondului.
„Banca Națională a Moldovei (BNM) avea angajamentul să identifice proprietarii finali a celor mai mari trei bănci până la sfârșitul anului 2016. Ca urmare, au fost blocate grupuri de acționari la două din cele trei bănci, pe motiv că au acționat concertat în raport cu aceste bănci și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social al băncilor în mărime cumulativă de circa 40 la sută și peste 60 la sută respectiv, fără a avea permisiunea prealabilă scrisă a BNM. Acționarii au fost obligați să-și înstrăineze acțiunile în termen de trei luni. Și dacă în procesul de identificare a acționarilor „sfădiți cu legea”, lucrurile au mers bine, înstrăinarea acțiunilor nocive și vânzarea noilor acțiuni emise este deocamdată incertă. CNPF și BNM au prelungit perioada de înstrăinare, din simplul motiv că în aceste trei luni procesul de înstrăinare nu a fost finalizat”, a constatat comentatorul Vlad Bercu în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”.
Proprietarii, beneficiari finali ai băncilor care se plasează pe locurile patru și cinci în topul instituțiilor bancare și care nu sunt filiale ale unor bănci străine, vor fi identificați până la finele lunii martie 2017, dar nu se știe ce surprize vor aduce aceste verificări, e de părere Vlad Bercu.
Până la finele lunii februarie, la trei dintre cele mai mari bănci urmau să fie efectuate controale depline și finalizarea diagnosticării creditării părților afiliate, prin identificarea creditelor acordate de bănci părțilorafiliate. „Moldova-Agroindbank și Victoriabank au prezentat planuri de acțiuni de remediere și înlăturarea tuturor neajunsurilor constate în studiile de diagnostic, planuri avizate pozitiv de BNM”, subliniază sursa citată.
„Experții FMI vor dori, mai mult decât sigur, să afle cât de „beton” este Legea privind transformarea în datorie de stat a garanțiilor oferite de Guvern pentru creditul de urgență acordat de către BNM celor trei bănci devalizate. Această a fost una din acțiunile prealabil al acordului cu FMI. Condiția a fost îndeplinită. Efectele ei juridice s-au consumat, afirmă premierul Filip. Însă președintele Igor Dodon a lansat inițiativa de anulare a deciziei de anulare a Legii prin care „miliardul furat” a fost pus pe umerii cetățenilor. Șeful statului a și declarat că trei din patru comisii parlamentare au avizat pozitiv acest proiect. Avertizează că va organiza un referendum, dacă inițiativa lui nu va fi susținută în Parlament”, amintește expertul.
Acesta a mai adăugat că FMI a avut o reacție categorică față de această inițiativă și a declarat că ar putea reevalua acordul cu R. Moldova dacă va fi anulată decizia privind transformarea creditelor de urgență oferită de BNM celor trei bănci devalizate în datorie publică.
Printre subiectele care urmează să mai fie discutate de către FMI sunt legalizarea capitalului și stimularea fiscală, dar și tarifele la energia termică și electrică.
Emisiunea este realizată de către în parteneriat cu Radio Europa Liberă și poate fi vizualizată aici.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















