VIDEO // După o luptă de trei zile cu flăcările, rezervorul nr.2 plin cu șrot de floarea-soarelui de la Portul Giugiulești a fost prăbușit în mod controlat de către salvatori
1341
Rezervorul nr.2 de pe teritoriul Portului Internațional Giurgiulești, care aparține companiei „Danube Oil Company”, a ars timp de trei zile, până a fost prăbușit duminică în mod controlat, pentru ca pompierii să poată ajunge la focar ca să-l lichideze.
Acest rezervor a început să ardă de vineri, în el aflându-se peste 500 de tone de șrot de floarea-soarelui, fiind al doilea care s-a aprins într-o săptămână.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), localizarea incendiului a fost posibilă în dimineața zilei de 22 ianuarie, după ce construcția metalică de capacitate mare a fost prăbușită controlat la ora 1:29. În urma deteriorării de către specialiști a elementului din partea de jos a rezervorului, acesta s-a prăbușit, iar pompierii au reușit să ajungă la focar și să stingă flăcările deschise.

Potrivit IGSU, în prezent nu există pericol pentru oameni și nici pentru infrastructura din zonă.
Procuratura Generală a anunțat că s-a autosesizat vizavi de cauzele producerii incendiilor de la Portul Internațional Liber Giurgiulești și va investiga respectarea normelor tehnice și de securitate a exploatării silozurilor de păstrare a produselor afectate de incendiu.
Agenția de Mediu monitorizează gradului de poluare a aerului în raza Portului Internațional Liber Giurgiulești. Procesul de supraveghere a aerului în timp real este realizat de un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului atmosferic dotat cu echipament de ultimă generație, trimis din România.
Laboratorul mobil din România a monitorizat calitatea aerului în diferite locații ca distanță de la sursa de poluare și în funcție de condițiile meteorologice. Ulterior, în conformitate cu metodologia de estimare a nivelului de poluare a aerului atmosferic, laboratorul mobil a fost transferat în zona rezidențială a localității Giurgiulești, pentru a monitoriza timp de 24 ore calitatea aerului.
„După ce rezultatele analizelor obținute de la autolaboratorul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România vor fi generalizate, estimate, validate și transmise Ministerului Mediului și a Agenției de Mediu din Republica Moldova, informațiile la acest subiect vor fi actualizate”, arată Agenția de Mediu.
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















