VIDEO // Cozi la vot în București pentru aderarea R. Moldova la UE și pentru alegerea noului președinte: „R. Moldova va avea o șansă mai bună să se dezvolte prin orientarea spre UE, va avea și mai multe oportunități”
1626
Sute de cetățeni ai R. Moldova s-au prezentat duminică la secțiile de vot din București pentru a-și exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind aderarea republicii la Uniunea Europeană. În capitala României au fost organizate doar trei secții de votare, amplasate în Centrul Vechi.
Potrivit martorilor, timpul de așteptare este de până la două ore.
Mulți dintre moldovenii care au votat în București s-au pronunțat pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Cristian, student la Facultatea de Științe Politice și Relații Internaționale, a menționat că „partea estică privește foarte reticent orientarea progresistă a R. Moldova, fiind o amenințare pentru ei această abordare pro-europeană”.
El a adăugat că „există un singur răspuns și acela este o deschidere spre Occident. Sper să se materializeze această deschidere în continuare”, arată Buletin de București.
Un alt votant, Maximilian, a explicat că a venit la vot pentru a sprijini prietenii săi rămași acasă și a subliniat că viitorul Republicii Moldova este spre vest. Grigore, de asemenea, și-a exprimat speranța că „R. Moldova va avea o șansă mai bună să se dezvolte prin orientarea spre Uniunea Europeană, va avea și mai multe oportunități”.
La ora 18:25, prezența la vot era de peste 47%, echivalentul a 1 395 000 de alegători, însă nu este clar câți dintre aceștia au votat pentru ambele scrutinuri.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















