VIDEO // Caz șocant: Româncă sechestrată și torturată 10 ani în Italia
3262
Sursa: digi24.ro O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de carabinieri după ce a stat timp de zece ani sechestrată într-o localitate din Calabria, sudul Italiei. Din 2007 până astăzi, românca, acum în vârstă de 29 de ani, a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, legată de pat şi abuzată sexual de nenumărate ori. Un coşmar care întrece până şi imaginaţia unui scenarist de filme de groază, scrie presa italiană.
Totul a început în 2007, când românca a ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare. După moartea bătrânei, însă, fiul acesteia a pus la cale un plan de groază, în care violenţele şi abuzurile asupra româncei erau la ordinea zilei. În urma abuzurilor sexuale s-au născut cei doi copii, care au fost obligaţi să trăiască în aceleaşi condiţii ca mama lor: într-o pivniţă, în spatele unei uşi legate cu lanţuri, fără apă, curent, servicii de igienă, printre şobolani şi şoareci şi cu nişte cartoane pe post de pat.
Starea în care se afla băiatul mai mare (murdar, cu haine rupte), aflat în maşină cu italianul în vârstă de 50 de ani, au fost cele care au atras atenţia unor poliţişti în timpul unui control de rutină. Aceștia au cerut să stea de vorbă cu mama băiatului. Ce au descoperit apoi le-a confirmat suspiciunile, dar i-a și șocat. Nu a fost nevoie de cercetări amănunţite ca să-şi dea seama că femeia era pur şi simplu o sclavă, care nu mai realiza ce i se întâmplă după atâţia ani de tortură. Nu mai făcuse baie de un an, iar rănile de pe corp, cusute cu aţă pescărească i-au cutremurat până şi pe oamenii legii.
Legată de pat şi de multe ori abuzată chiar de faţă cu cei doi copii, românca a trecut prin chinuri groaznice. De multe ori, copilul mai mare era chiar obligat să participe la ritualurile de tortură aplicate mamei lui.
Ea şi cei doi copii au fost imediat mutaţi într-o altă casă, iar bărbatul - cu antecedente penale pentru abuzuri sexuale - a fost reținut miercuri dimineaţă şi aşteaptă din spatele gratiilor decizia judecătorilor.
Lamezia, acolo unde s-au petrecut aceste fapte oribile, este oraşul italian în care Primăria a fost „desfiinţată” din cauza mafiei. În cinci orașe din Calabria, printre care şi Lamezia (unde se află şi singurul aeroport internaţional al regiunii), administratorii primăriilor au fost concediaţi pentru că ar fi favorizat mafioţii şi ar fi fost corupţi. S-a întâmplat chiar miercuri seară.
Sursa: digi24.ro
10.07.2020
12:00
3563
VIDEO // Explicația BIZARĂ oferită de Igor Dodon, după ce Italia și-a ÎNCHIS granițele pentru moldoveni: „La ei situația se AGRAVEAZĂ.... Situația în R. Moldova se îmbunătățește, iar în lume se înrăutățește”
31.01.2019
18:30
2851
POVESTEA româncei al cărei startup a fost finanţat cu 20 de milioane dolari în SUA
29.01.2019
07:30
3649
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3228
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3192
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2885
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4559
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4463
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
13.12.2018
15:02
4611
Cele patru soluții găsite de români pentru a nu mai lua AMENZI în Italia
12.12.2018
20:02
4087
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3832
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
07.12.2018
18:05
2553
INFERNUL prin care a trecut o femeie ținută sechestrată 10 ani
51
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
58
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
179
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
251
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
273
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
275
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
279
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
339
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
291
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
371
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
581
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
602
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
612
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
514
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
586
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
523
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
555
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
549
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
624
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
592
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
548
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
582
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
603
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
574
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
552
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














