VIDEO // Campania „Susținem pentru că ne pasă” dedicată sărbătorilor de Paște s-a încheiat cu o DONAȚIE la Soroca. A.S.I.C.S. a adus o rază de speranță în 2 000 de familii din R. Moldova
3271
Campania „Susținem pentru că ne pasă”, dedicată sărbătorilor pascale, a ajuns la final. Timp de două săptămâni, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a adus bucurie în 2 000 de familii cu venituri mici din toată R. Moldova.
Ultima donație cu produse alimentare de primă necesitate a fost livrată pentru persoanele vulnerabile din raionul Soroca.
„În sală avem 63 de persoane din municipiul Soroca și din patru localități ale raionului. Au fost selectate persoanele în vârstă, care nu au pe nimeni și familiile tinere cu trei-patru copii, care au nevoie de susținere”, a menționat președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac.
Autoritățile locale au inclus-o în listă și pe Inga Iacoblenco din satul Vădeni, Soroca. Tânăra crește singură trei copii, are un ajutor social lunar de 4 000 de lei și spune că îi este greu să facă față cheltuielilor. „Orice ajutor este bine-venit în familia mea, fiindcă știți care este situația în Moldova, mai ales când ai copii minori”, a zis Inga.
„Campania prilejuită sărbătorilor de Paște a ajuns la final. Am oferit 2 000 de cutii cu produse alimentare pentru masa de sărbătoare. Ca de obicei, am decis să le repartizăm prin toate colțurile țării la familiile cu venituri mici, mulți copii și toți cei pentru care acest ajutor înseamnă mult. Nu ne oprim aici și ne gândim deja la alte proiecte pentru beneficiul oamenilor”, a subliniat directorul A.S.I.C.S., Victoria Kriukova.
Campania „Susținem pentru că ne pasă” a fost lansată la începutul lunii octombrie 2022 cu scopul de a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale. În tot acest timp, echipa asociației a livrat circa 35 000 de colete cu produse alimentare pentru persoanele nevoiașe din mai mult de 250 de localități.
05.11.2025
17:54
48
România reafirmă susținerea necondiționată pentru Apărarea Republicii Moldova în cadrul unei întâlniri oficiale
05.11.2025
17:36
59
Descoperire revoluționară: Tipare neuronale ar putea transforma terapiile pentru Parkinson, oferind speranță pacienților
05.11.2025
17:31
88
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova își încheie misiunea: recunoaștere și mulțumiri pentru contribuții semnificative în agricultură și cooperare bilaterală
05.11.2025
16:56
312
Socialiștii din Moldova critică denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale și amenință cu acțiuni juridice
05.11.2025
16:37
279
Alexandru Munteanu își începe mandatul de premier cu o vizită importantă la București
05.11.2025
16:07
288
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
05.11.2025
15:38
311
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
05.11.2025
15:01
332
Moldova în topul progreselor educaționale: Reformele europene dau roade în educație și cercetare
05.11.2025
14:49
313
Femeile se bucură de beneficii mai rapide în prevenirea bolilor coronariene prin sport, arată un studiu recent
05.11.2025
14:46
361
Studiu: Vaccinarea anti-COVID-19, esențială pentru protecția tinerilor împotriva efectelor grave ale infecției
05.11.2025
16:56
98
Socialiștii din Moldova critică denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale și amenință cu acțiuni juridice
05.11.2025
16:37
97
Alexandru Munteanu își începe mandatul de premier cu o vizită importantă la București
05.11.2025
16:07
230
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
05.11.2025
15:38
237
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
05.11.2025
15:01
279
Moldova în topul progreselor educaționale: Reformele europene dau roade în educație și cercetare
05.11.2025
14:49
279
Femeile se bucură de beneficii mai rapide în prevenirea bolilor coronariene prin sport, arată un studiu recent
05.11.2025
14:46
327
Studiu: Vaccinarea anti-COVID-19, esențială pentru protecția tinerilor împotriva efectelor grave ale infecției
05.11.2025
14:39
489
Tensiuni diplomatice: Chișinăul închide Centrul rus de știință și cultură, provocând nemulțumirea Moscovei
05.11.2025
13:26
458
Cercetătorii maghiari dezvoltă un medicament revoluționar împotriva cancerului: teste pe șoareci indică vindecare completă cu o singură doză
05.11.2025
13:24
367
Guvernul aprobă controlul coordonat la frontiera feroviară Cantemir–Fălciu pentru a fluidiza traficul și a spori siguranța frontera pedestră
05.11.2025
13:21
385
Elevii și studenții din Moldova vor putea învăța limba chineză printr-un nou acord educațional cu China
05.11.2025
13:13
403
Nouă boală neurologică rară identificată: afectează doar 13 persoane la nivel mondial
05.11.2025
13:02
398
Condamnat la 14 ani de închisoare după o tragedie domestică la Ialoveni: Impactul violenței în familie
05.11.2025
12:20
327
Guvernul susține tinerii sportivi prin extinderea programului de burse internaționale
05.11.2025
12:18
690
Rusia solicită capitularea trupelor ucrainene din Pokrovsk și Kupiansk pentru a supraviețui încercuirii totale.
05.11.2025
11:57
415
UE ar putea câștiga Balcanii înainte de influențele Rusiei și Chinei, avertizează Nicu Ștefănuță
05.11.2025
11:54
339
CyberCon Moldova 2025: Securitatea cibernetică prin acțiune și educație națională în Republica Moldova
05.11.2025
11:33
374
Alexandru Munteanu îndeamnă miniștrii la efort susținut pentru reforme și integrare europeană sporită
05.11.2025
11:32
501
Guvernul trimite un semnal clar Moscovei prin denunțarea Acordului cultural cu Rusia
05.11.2025
11:25
470
Critici dure de la Ben Hodges: Retragerea trupelor americane din România, o decizie neinspirată în fața provocărilor rusești
05.11.2025
11:25
478
UE pregătită să extindă frontierele până în 2030: Moldova și Ucraina pe drumul aderării, Serbia și Georgia în impas. Ce opțiuni sunt pentru eliminarea vetoului?
05.11.2025
10:40
513
Guvernul a DENUNȚAT acordul cu Rusia privind activitatea Centrului rus de cultură. Cristian Jardan: „Acest centru nu era nicidecum cultural, dar un centrul pentru subminarea suveranității R. Moldova”
05.11.2025
10:27
699
Guvernul a numit un nou DIRECTOR al Serviciului Vamal
05.11.2025
10:10
376
Pedepse aspre pentru trafic de droguri la Chișinău: Un bărbat și doi tineri condamnați la închisoare
05.11.2025
09:58
453
Roberta Metsola vizitează Chișinău pentru a susține parcursul european al Moldovei în cadrul Parlamentului
Guvernul aprobă controlul coordonat la frontiera feroviară Cantemir–Fălciu pentru a fluidiza traficul și a spori siguranța frontera pedestră
Elevii și studenții din Moldova vor putea învăța limba chineză printr-un nou acord educațional cu China
Tudor Ulianovschi renunță la conducerea PSDE; Iurie Cazacu preia interimatul președinției
Schimbări majore în Guvern: Alexandru Iacub numit secretar general adjunct, iar Radu Vrabie preia conducerea Serviciului Vamal
1 MDL
1 EUR
19.68
1 USD
17.13
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














