VIDEO // Ambasadorul SUA la Chișinău crede că PSRM s-a aliat cu „forțele oligarhice” și s-a supus unei „influențe MALIGNE din străinătate” pentru a se menține „cu orice preț la putere”, în pofida semnalului dat de cetățeni în noiembrie 2020
3463
În luna iulie curent, cetățenii R. Moldova sunt așteptați la urne, iar Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan le recomandă moldovenilor să-i aleagă pe cei care le vor reprezenta interesele în Parlament.
„Nu pentru a reprezenta interesele unei oarecare persoane, ale unui partid sau chiar ale unei țări străine, ci pe ale dumneavoastră”, este îndemnul lansat astăzi de diplomatul american în cadrul unui discurs adresat studenților Facultății Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova.
Ambasadorul SUA le-a mai recomandat cetățenilor R. Moldova să solicite de la guvern să-și îndeplinească promisiunile, să dezrădăcineze corupția și să creeze condiții ca legea să fie aplicată în mod egal pentru toți cetățenii.
„În noimebrie anul trecut, un număr record de moldoveni au votat pentru alegerea primei femei-președinte al republicii și au cerut o guvernare mai responsabilă. Dar aceste apeluri au fost întâmpinate cu cinism și dorința de a sacrifica totul, de a face parteneriat cu forțele oligarhice, de a se supune influenței maligne din străinătate și chiar de a face amenințări la adresa independenței instituțiilor democratice din R. Moldova. Toate astea pentru a păstra puterea politică cu orice preț. Din fericire, acele încercări au eșuat, dar rezultatul nu a fost întotdeauna asigurat. Democrația este fragilă și necesită o vigilență constantă pentru a fi păstrată”, a declarat Ambasadorul Dereck J. Hogan, cu referire la ultimele evenimente politice de la Chișinău.
Diplomatul și-a exprimat speranța că scrutinul parlamentar va fi unul corect și transparent, astfel încât rezultatul alegerilor să reflecte voința reală a cetățenilor R. Moldova.
Diplomatul american a dat asigurări că SUA va fi alături de cetățenii R. Moldova în ceea ce privește sprijinirea și apărarea democrației, dar a punctat că de cetățenii moldoveni depinde ca acest stat să rămână suveran, independent, cu Transnistria „parte sub controlul administrativ al Guvernului de la Chișinău” și care să prospere.
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















