Monopoliștii care ne jupoaie

Punct de sprijin

Scriam în materialul precedent că instituțiile statului nu sunt funcționale. Și că nu luptă cum ar trebui cu monopoliștii care se îmbogățesc pe seama noastră.

De ce nu o fac?, e o întrebare interesantă. Am adus și câteva argumente – pentru că sunt partajate politic, deși legea spune că sunt independente și pentru că mecanismul de finanțare defectuos le face să apere interesele monopoliștilor și nu al nostru. Ex-premierul Sturza mai completează această diagnoză, zicând că toți și-au tras câte un monopol și de aceea nu mai are cine lupta cu ele.

Desigur, autoritățile ne vor zice că exagerăm și că ele luptă și promovează concurența. În realitate, situația e cu totul alta. Acum câțiva ani am făcut un studiu în care am constatat că practic toate piețele din R. Moldova sunt fie monopoliste (în sensul clasic, cu un singur jucător – de ex. „MoldovaGaz”), fie cvasimonopoliste (când pe piață activează câțiva jucători mari, de ex. petroliștii, care dictează prețurile prin înțelegeri de cartel și de alt gen).

Nu voi reproduce toate datele (studiul e de 45 de pagini cu cifre și grafice) din lipsă de spațiu. Dar concluziile sunt triste. Pentru că a deține puterea monopolistă pe o piață înseamnă libertatea de a impune prețurile. Iar tentația monopolistului este clară și evidentă – de a băga mâna în buzunarul consumatorului. Nu credeți? Haideți să le luăm pe rând.

De gaz am zis deja și situația este evidentă – avem un singur furnizor. Pe piața petrolieră avem trei companii mari și înțelegeri de cartel – adică prețuri nejustificat de mari și coordonate. La energia electrică avem monopolistul de stat „Energocom” (acum a mai apărut un intermediar) și tarife foarte diferite de prețul real. Ați înțeles acum de ce nu ne grăbim atâția ani să ne interconectăm cu rețelele europene? Ați ghicit - pentru că pierdem otkatul.

Urmează prestatorii de servicii comunale – apă, căldură. Aveți vreo alternativă? Nu. De aceea, „Termocom”-ul a vândut ani la rând agentul termic la un preț practic dublu față de cel de producere al CET-urilor, generând și pierderi (cum e posibil așa ceva?!), până a falimentat! Piața farmaceutică tot este dominată de câțiva importatori mari. Și avem cele mai mari prețuri din regiune. Ieftinirea recentă cu câteva procente nu salvează situația.

Și la produsele agricole nu stăm mai bine. Vă mai amintiți de raportul Curții de Conturi când 14 firme, importatoare de carne, erau înregistrate pe aceeași adresă juridică? Concurență liberă, ce mai! Cam aceeași e situația la importul peștelui. Dar faimoasa declarație din 2010 a lui Lupu care l-a acuzat pe Plahotniuc (?!) de scheme frauduloase de import de carne și pește cât face! La exportul de cereale și uleiuri tot avem un monopolist veritabil – „Trans-Oil Group”.

Nici la transporturi nu stăm mai bine. Monopolistul de stat CFM a fost tot timpul implicat în scandaluri de corupție – vânzări și arenda vagoanelor la prețuri reduse (pentru otkat, desigur), procurarea motorinei invers – la prețuri exagerate și de la anumite firme (de ex. „Parstar”, afiliată lui Ghimpu). Trenuri cu evroremont care nu merg sau ard, dacă merg. Iată că unul a fost repornit deunăzi cu mare fast. Deși nu e certificat și prezintă pericol. De „AIR-Moldova” știu toți deja că are cele mai înalte prețuri și calitatea cea mai proastă. Mai sunt „Moldtelecom”, „Metalferos” și lista poate continua.

Și o cifră, ca să fie clar cum statul nostru luptă cu acești monopoliști și promovează concurența. Întreprinderile mari, care constituie cca 2% din total, încasează cca 2/3 din vânzări. Și, atâta timp cât situația nu se va schimba, monopoliștii (care sunt și sponsorii principali ai instituțiilor care trebuie să ne apere de ei) ne vor jupuia cum vor dori în continuare…