Cine atacă sondajele
3065
Punct de sprijin
Sondajul BOP făcut public ieri a făcut valuri mari în băltoaca noastră mediatică.
Și-au dat cu părerea toți care au vrut. Cei care n-au vrut, dar tot și-au dat cu părerea, sunt mai mulți. Și părerea lor nu știu cum e una și aceeași, cu mici nuanțe. Și mediile în care sunt difuzate sunt unele și aceleași. Sondajul e plătit, sondajul e făcătură etc. Ei, dar asta e meseria păduchilor mediatici din gunoiște – ei primesc mesajul gata făcut, după care trebuie să contamineze totul în jur. Și nu mai contează care e adevărul. Ba chiar nici cifrele nu contează. Ăștia nu discută. Ei doar poluează.
Altă categorie e mai interesantă. Ăștia pretind că scriu sau comentează. Nu, de aici deloc nu rezultă că ei au citit barem sondajul. Ei ȘTIU din start că e făcătură. De ce? Pentru că-s din aceeași gașcă. „Cine finanţează, acela dictează”, scrie unul, precizând că sondajul a fost finanţat de Fundaţia Soros Moldova. Autorului i se pare nefiresc că Maia Sandu şi Platforma „Demnitate şi Adevăr” sunt în topul încrederii respondenților. Dacă ți se pare – îți faci cruce. Dacă vrei să scrii despre sondaje – e bine să știi să le citești. Asta chiar ajută.
Problema cu finanțarea e chiar ridicolă. Se fac o mulțime de sondaje în țară și – culmea (!), toate sunt plătite! Da, toate sondajele costă bani. Doar că unele sunt finanțate de partide și fie se fac publice (mai ales în ajun de alegeri și deseori sunt trucate, în speranța de a influența rezultatul, ceea ce nu are efect, de regulă), fie nu se fac și sunt folosite pentru analize pe interior. BOP-ul este UNICUL sondaj finanțat de Fundația Soros, este realizat de două ori pe an de la 1998 încoace, diferite companii care se schimbă fac lucrările de teren și prelucrarea datelor, iar rezultatele se fac publice, inclusiv baza de date la care oricine poate avea acces. Nu au existat și nu mai sunt sondaje de genul acesta în R. Moldova. Clar? Când vor apărea, când vor fi puse datele la dispoziția oricui, atunci vom mai discuta. Asta pentru a treia categorie de comentatori, care ba zic că nu comentează, apoi încep să comenteze, iar uneori se mai încurcă în cifre, se scuză că nu pot da alte cifre, dar știu exact că-s altele etc. Păi, știm și noi care-s clauzele contractuale și de ce cifrele-s diferite. Oricum, dacă nu le arată, nu se poate demonstra că-s mai veridice.
Ce vreau să zic? Nu că ar fi BOP-ul o vacă sacră care nu poate fi criticat. L-am criticat și eu, la localele precedente, când eroarea pentru capitală a fost destul de mare din cauza eșantionării. Dar am făcut-o cu creionul în mână și cu cifrele la vedere. Acei despre care am scris o fac din interes. Desigur, nu al adevărului și al cifrelor. Se vede cu ochiul liber cum scriu și comentează, dar mai ales unde. Atunci când cred că adunatul în haite și lătratul în cor ajută la ceva, greșesc amarnic. Ajută cifrele. Dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat. Iar acestea arată că gradul de nemulțumire al cetățenilor a ajuns la 90% la foarte multe compartimente. Insistați în continuare că asta nu înseamnă nimic? Că e doar un sondaj? Că se poate de trăit și mai departe tot așa? Eu cred că greșiți. Și veți vedea cât de curând…
06.08.2024
09:03
2919
Campioana Irina Rîngaci, PRIMA reacție după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „E o înfrângere dureroasă... Au fost piedici, tensiuni, presiune... Îmi pare rău că am dezamăgit atâta lume, care a sperat și a crezut în mine”
18.02.2017
16:17
3707
Cât costă apartamentul din New York deţinut de fiica avocatului poporului de la București
19.10.2016
08:30
5243
Pentru cine votăm la alegeri? Igor Dodon: Moldov(e)an sau „mâna Moscovei”?
13.10.2016
15:50
6581
Pentru cine votăm la alegeri? Maia Sandu: tehnocratul care a ales să învingă politicienii
05.10.2016
10:52
9745
Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candidatul unui singur decret
30.09.2016
08:30
10603
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul care trece prin zid”
23.09.2016
08:30
5209
Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
16.09.2016
08:01
6163
Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese
12.09.2016
08:30
8342
Pentru cine votăm la alegeri? Principiile și valorile lui Marian Lupu
27.08.2016
13:13
7048
SĂRBĂTOAREA DIN ŢARC
17.08.2016
17:26
4754
Moldova în calea tuturor răilor
05.08.2016
09:22
5168
Consolidarea jertfelor și călăilor
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














