Vicepreședintele PD a explicat ce presupune „a patra cale de dezvoltare” a R. Moldova
1897
facebook Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Vlad Cebotari, susține că cea de-a patra cale de dezvoltare a R. Moldova, anunțată de Vlad Plahotniuc la „Adunarea Națională PDM - Pentru Moldova”, este orientată spre rezolvarea problemelor oamenilor și că Acordul de asociere cu Uniunea Europeană „este temelia dezvoltării societății noastre”.
„Pentru Moldova înseamnă să fii pentru Moldova, pentru acest pământ, pentru oamenii acestui pământ. Să te preocupe cu adevărat bunăstarea, infrastructura, să le creezi condiţii acestor oameni”, a declarat Cebotari, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.
Potrivit lui, conceptul Pro-Moldova nu e menit să anuleze aspiraţiile europene ale R. Moldova. „Noi am spus foarte clar în angajamentul pe care l-am luat: Acordul de asociere este temelia dezvoltării societăţii noastre. Şi este temelia acestei politici care ar trebui să unească societatea moldovenească în jurul ideii de a construi bunăstarea acasă”, a punctat acesta.
Sursa citată s-a referit și la relaţiile cu România, dar şi la cele cu Rusia. „Noi nu suntem contra României. Cred că nu a existat prietenie mai mare cu România şi cooperări mai bune decât în perioada de guvernare a PD. Noi încercăm să fim platforma politică care uneşte şi nu dezbină oamenii. Noi nu vrem să luptăm cu Federaţia Rusă. Noi luptăm pentru cetăţenii noştri”, a conchis vicepreședintele PD.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















