Străbunică, devenită mamă la 64 de ani

Mărinimie // O străbunică își crește cei patru strănepoți de una singură și o întreține și pe mama acestora

La cei 26 de ani, Irina a acumulat o experiență de viață cât a bunicii sale Maria din Chișinău. A înmormântat doi soți, pe mama și pe tatăl său, iar cu câțiva ani în urmă a fost internată într-un spital de psihiatrie. Nervii îi cedaseră definitiv. Totuși, o vorbă veche spune: „Fiecare pai are umbra lui”. Numai că, în cazul Irinei, umbra e și înger păzitor - bunica sa Maria, care îi crește cei patru copii.

Străbunica învață engleza

Tanti Maria la deal, tanti Maria la vale. Aleargă de cu zori și până noaptea fără să-și permită măcar o clipă de odihnă. Are cinci guri de hrănit: nepoata și cei patru copii ai săi. Seara, în loc să privească serialul preferat, face lecții și învață engleza.

„One, two, three (unu, doi, trei - traducere din engleză)... Of, copiii aceștia mă înnebunesc de cap, dar nu am încotro. Trebuie să le fac hatârul, că altfel o încurc”, râde femeia, în timp ce le cuprinde strâns la piept și le acoperă cu sărutări pe Ecaterina, Lenuța, Ana și Xenia.

Așa am găsit-o pe mătușa Maria. Înconjurată de cele patru strănepoate și nepoată, care sunt unica avere a femeii. Mama copiilor abia venise de la lucru. Vinde la piața de vechituri, iar cei 50 de lei pe care-i câștigă zilnic îi ajung de lapte și pâine. Cu toate acestea, când ajunge acasă, toată scârba și durerea adunate pe parcursul anilor se transformă în veselie datorită copilelor.

„Mama mea e cât doi tați”

„Mama mea e cât doi tați, pentru că ea știe să repare și „rozetșili” (prizele - n.r.)”, spune pe un ton autoritar Ana, apoi începe să vorbească o engleză înțeleasă doar de ea cu limba mai mult pe afară, aruncând strâmbături în dreapta și în stânga. După ce o dor mușchii feței, cade pe jos izbucnind în hohote de râs. Repede, celelalte surori se alătură Anei. Așa le-a învățat străbunica - trebuie să se susțină și la bine, și la rău.

„Pe cea mai mică, care are doi ani, nu am dorit-o. Aveam trei, cum o să-l cresc și pe al patrulea? Și așa bunica mi-i ține, dar când am născut-o și mi-au pus-o medicii pe piept, eram fericită. Începusem să-i cer iertare lui Dumnezeu că am putut să gândesc astfel”, spune Irina.

Celelalte trei fete sunt din alte două căsătorii. Ambii bărbați și-au luat zilele fără să lase un mesaj sau o brumă de avere. „Aveam 14 ani când m-am îndrăgostit de primul soț. Peste doi ani, am rămas gravidă. Aflasem la patru luni de sarcină. Nu puteam să-i spun mamei, pentru că era pe patul de moarte. Avea cancer. Bunica îngrijea de ea. Totuși, peste câteva zile m-a descoperit bunica. A fost un scandal uriaș”, zice Irina cu ochii ațintiți spre fotografia unei fetițe blonde și frumoase, pe care o ține pe genunchi. E poza ei pe când avea vreo opt ani.

Nu i-a lăsat pe drumuri

Deși mătușa Maria era supărată pe nepoată, nu a lăsat-o pe drumuri. Peste un cartier, femeia mai avea o casă mult mai mică. Acolo locuia o rudă de-a lor. „Le-a explicat că trebuie să părăsească casa și ne-am aciuat noi. Ne dădea produse alimentare. Mă trimitea la controalele medicale. Într-un cuvânt, avea grijă nu doar de mama și sora mai mică, dar și de mine, și de soțul meu”, povestește tânăra mămică.

La un an de la nașterea Ecaterinei, într-o seară, un tragic incident avea să-i schimbe cursul vieții definitiv. „Nu ne era ușor. Soțul meu muncea mult. Într-o seară nu a mai venit acasă. Se aruncase de pe clădirea vecină de la etajul 12. Nu a lăsat nimic, niciun bilețel. O iubea așa de mult pe fetiță. Nu am înțeles niciodată de ce a făcut acest lucru”, își amintește Irina.

„Solomon în haine de femeie”

Și iarăși bunica s-a îngrijit de înmormântare, apoi de Irina, care parcă nu era în toate mințile, și de strănepoată. Fetița trebuia să nu simtă lipsa tatălui, nepoata - lipsa bărbatului, iar mătușa Maria se pricepea de minune să traducă durerea în mici bucurii. Peste trei luni, a decedat mama Irinei, iar peste o jumătate de an - și tatăl acesteia.

„Atât de tare mi se împietrise sufletul, încât nu mai reacționam la nimic. Priveam cum moartea îmi ia cei mai dragi oameni de lângă mine și nu aveam nicio putere să mă împotrivesc. Uram viața, îi uram pe cei din jur, doar pe copil și bunică îi suportam. Eu nu știu de unde are atâta putere femeia asta. Și toate le face cu atâta răbdare și liniște de parcă suferința nu face parte din lumea ei. Și ea a trecut prin ce am trecut eu. Și ei i-a murit copilul, bărbatul, ginerele, dar nu s-a tăvălit ca mine pe jos de durere, ci cu atâta bunătate și înțelepciune a rânduit lucrurile mai departe”, spune femeia cu multă admirație.

Al doilea soț, pe urmele primului

La un an de la moartea primului soț, Irina decide să-și pună pirostriile cu al doilea bărbat. Se gândea că Ecaterina are nevoie de un tată, iar bunica ar scăpa de întreținut două guri. „S-a opus vehement ca fetița să o cresc eu. Nu avea încredere în mine. Așa că m-am mutat la noul bărbat fără copil. Veneam și o vizitam zilnic. Nici bani nu lua de la mine. Îmi zicea că sunt tânără și am nevoie poate de anumite lucruri. Peste un an, am născut două fete gemene - pe Lenuța și Ana, iar peste trei luni...”, se oprește femeia.

L-a găsit spânzurat pe cel de-al doilea soț. Bunica i l-a înmormântat și pe acesta. A luat-o pe nepoată și pe cele două strănepoate la dânsa. „Peste două săptămâni, m-a internat în spitalul de psihiatrie. Îmi ieșeam din minți, iar bunica a avut grijă de fete. Nu știu cum s-a descurcat cu trei copii, dintre care doi erau de țâță. Am revenit acasă cu poftă de viață. Eram mult mai bine”, povestește Irina.

Casa bunicii

Astăzi, Irina se află tot în casa bunicii. A încercat să-și lege destinul cu al treilea soț, dar consumul de alcool și droguri i-a despărțit. „Xenia e dintr-a treia căsătorie. Același scenariu - bunica mi le ținea pe celelalte trei la ea, eu - la casa lui. M-a vizitat într-o bună zi și m-a găsit bătută, iar copilul - fără mâncare, și ne-a luat acasă. Ea îi achită fetei celei mai mari, care e în clasa a doua, costurile pentru școală, grădinița celorlalte două fete, le hrănește, le îmbracă. Pe mine mă ține la dânsa, alături de cea mică”, zice Irina.

„Eu mamă am avut, dar bunica Maria îmi e mai mult decât o mamă. Ea acum are cinci copii, adică pe noi. Și-i spunem toate mama. Nu mama Maria sau nu mai știu cum, doar mama…”, încheie Irina, în timp ce sărută mâna „mamei”, care-i mângâie părul blond, rămas la fel ca al fetiței din fotografie.