În închisoare, până la sfârșitul zilelor. Povestea de temut a unui deținut

După gratii // Dezamăgirile, prietenii „buni” și lipsa de încredere în propriile forțe l-au legat de pușcărie pe viață

Miezul nopții. Valeriu împreună cu mama sa se întorceau de la preotul din vecinătate. O nouă încercare de a înțelege dacă există sau nu Dumnezeu. Ajunși acasă, bărbatul nu reușise să-i comunice soției planul de evadare din sat, că oamenii legii, înarmați până în dinți, înconjuraseră deja locuința. I-au pus cătușele, l-au legat fedeleș și l-au târât până la mașina poliției. Apoi, ciocanul judecătorului a anunțat sentința: închisoare pe viață.

Din timid, în războinic

Valeriu a fost un copil obișnuit până în clasa a șasea, când dintr-un băiat timid și cuminte s-a transformat într-un mic războinic. „Din clasa a șasea și până într-a opta am fost doar vreun an la școală. Mă înhăitasem cu niște băieți și hoinăream toată ziua pe ulițele orașului. Apoi, descoperisem că am talent la ochit vrăbii. De la 20 de metri o pocneam drept în cap. Toate aceste transformări s-au început, probabil, de la faptul că am fost un copil complexat, deoarece aveam probleme cu rinichii și noaptea... până la 13 ani a ținut acest coșmar”, povestește Valeriu printre dinți, care are deja 20 de ani petrecuți în penitenciarul din Rezina.

După ce a terminat opt clase, băiatul a plecat în Rusia să învețe de veterinar, dar nu a încălzit prea mult locul. Decât trei luni. Nu se împăca cu asiaticii și gata. „Era imposibil să te înțelegi cu dânșii. Trebuiau doar cu lanțuri de fier înfășurate pe mâini să comunici cu ei. Apoi, din cauza rinichilor, aveam nevoie de cameră individuală, ceea ce nu era cu putință”, zice dânsul, al cărui tic verbal „cum s-ar spune”, îl repetă la fiecare trei minute.

Totuși, Valeriu nu era chiar atât de năzbâtios încât să nu poată însuși o meserie, alegându-se peste trei ani cu diploma de mecanic în buzunar. Mai mult, a făcut chiar și armata. O zi toridă de vară avea să-i schimbe viața mai apoi, „cum s-ar spune”. „O mai văzusem cândva și-mi atrăsese atenția. Se certase cu părinții și plecase de acasă la o plimbare. Ne-am ciocnit. Am privit-o lung. După ce i-am ascultat istoria, i-am propus să meargă cu mine în Ucraina la strâns ceapă. Și uite așa cu Lenuța peste un an eram părinții unui băiețel de toată frumusețea”, zâmbește amar condamnatul.

Dezamăgirea

Totul a decurs ca în povești: nuntă mare, loc de trai într-un sătuc liniștit și cu vedere spre lac, multe dobitoace prin jurul casei și armonie în familie. Cine ar fi crezut că din cauza avortului făcut de Lenuța „gaura neagră” a criminalității avea să-l înghită fără cale de întoarcere în pușcărie. „Băiețelul nostru împlinise doi ani, când soția m-a anunțat că este însărcinată. Eram așa de fericit, dar rudele i-au îmbuibat capul că e devreme să mai nască un copil. Și a ascultat neamurile, chiar dacă eu eram împotrivă. Când m-a anunțat, rămăsesem fără replică. Eram atât de dezamăgit și am decis să plec în Rusia la „zarabotkă” (muncă la negru - n.r.). Era spre iarnă”, spune Valeriu.

Ajuns într-una din guberniile Rusiei, bărbatul s-a împrietenit cu unul dintre cei mai temuți criminali de-acolo – Arcașa, fost deținut. Pușcăriașul a reușit să-i spele creierii, „convertindu-l” la o nouă lume, credință, noi reguli. „La gazda care locuiam eu stătea și Arcașa. Ne-am împrietenit fără să bănuiesc cine era. Apoi, cu trecerea zilelor, mi-a povestit despre lumea bandiților, descriind-o în cele mai frumoase culori. Uite așa am ajuns să particip la furturi a căror valoare se ridica la zeci de milioane de cupoane”, descrie dânsul începuturile.

Secretul râului Obi

Însă furturile nu erau posibile și fără omoruri. Putea fi ucis cel care nu dădea corect informația despre apartamentele în care erau bani, putea fi ucis cel care îi răspundea urât lui Arcașa, putea fi ucis cel care nu îndeplinea ordinele lui Arcașa, iar râul Obi înghițea cadavru după cadavru. „Prima dată am fost martor cum Arcașa a vârât cuțitul, care era mai degrabă o sabie, într-un om, tăindu-i trei coaste cu tot cu inimă. S-a uitat cu niște ochi roșii și turbați la mine, spunându-mi doar să ducem cadavrul până la copca din râu. Știam că, dacă nu fac ce-mi spune, ajung ca și omul spintecat din fața mea. Apoi, ca să nu pot fugi de el și să-l torn copoilor, mi-a pus săbioiul în mână și mi-a dat ordin să omor un bărbat, trimițând din urma mea pe un amic să vadă dacă îndeplinesc porunca. Nu am putut face asta. Amicul a fost cel care a ucis pentru mine, spunându-i lui Arcașa că, chipurile, m-am descurcat de minune”, istorisește Valeriu, care avea în gând un complot împotriva lui Arcașa, fiindcă numai moartea îi putea despărți.

Primăvara, Valeriu revine acasă împreună cu Arcașa. Numai că, până în R. Moldova, aceștia mai omoară un bărbat și o femeie. Cică, din cauza lor, Arcașa ar fi nimerit la pușcărie. Ajung pe 8 martie la casa cu vedere spre lac. „A doua zi, ne-am dus cu Arcașa în oraș să cumpărăm niște cadouri. La cinematograf, sub influența rachiului, ne-am încăierat cu un bărbat autoritar din oraș. S-a început o bătaie. Ciocnirea a încetat cu un glonț în burta unui bărbat din tabăra adversă, care-l lovea pe Arcașa. Revolverul era în mâinile mele, unde un adversar încerca să mi-l smulgă. Accident”, relatează deținutul.

Sfârșitul lui Arcașa

După acest incident, soldat cu moartea unui om, bărbații fug la niște rude de-ale lui Arcașa în Rusia, însoțiți de un fost deținut, prieten de-al moldoveanului. Ajunși acolo, Arcașa îi dă ordin să-l omoare pe nou-venitul în bandă, chipurile, nu era om de încredere. „Îi spun prietenului meu că trebuie să-l omor. Acesta nu zice nimic, se scoală, aduce un ciocan și-l lovește mortal pe rus în moalele capului, înfigându-i-l pe jumătate în creieri. Nu l-am putut scoate din locuință pe mort, decât tăiat bucățele de către amic și pus în genți. Numai că rudele lui Arcașa ne-au „mirosit” și au chemat poliția”, spune acesta.

Valeriu izbutește să scape de oamenii legii, însă, din neatenție îi cade pașaportul din buzunar. Totuși, reușește să ajungă acasă. „M-am adăpostit jumătate de an la o mănăstire. Starețul știa ce am făcut, dar nu a suflat o vorbă nimănui. Aveam nevoie de curățare sufletească. Însă, se pare că nu mi-a prea fost de folos. Am făcut un plan cum să evadez din R. Moldova și m-am dus acasă, la femeie. Peste o săptămână, mama m-a rugat să ne ducem la un preot că el o să mă ajute să-mi recapăt credința în Dumnezeu. Duhovnicul aflase, spre sfârșitul conversației de la mama, de trecutul meu... așa că era miezul nopții când am ajuns acasă. Nu am reușit să-i comunic soției planul de evadare, că ...”, încheie Valeriu, care nu avea nici 25 de ani când a nimerit la pârnaie.