Face sport prin semne

Șanse // Un tânăr din Criuleni nu vorbește și nu aude, dar muncește mult ca să facă performanță în sport

Poate rosti doar câteva cuvinte, printre care „mama”, „tata” și numele unor prieteni apropiați. Aude doar șuieratul și vibrațiile produse de muzică. În rest, comunică prin semne sau citește pe buze. Arată, scrie sau desenează dacă are nevoie de ceva. Tânărul este diagnosticat cu surditate neurosenzorială, dar această problemă nu l-a izolat de societate. Vitalie Marcov este un împătimit al sportului și are o poftă nemaipomenită de viață. Zilnic este văzut pe stadion, în sala de forță sau pe malul Nistrului. Este originar din Criuleni, iar de 19 ani nu vorbește și nu aude. Recent, a fost pentru prima dată în Chișinău. Orașul l-a impresionat enorm. Frații Doina și Vasile Strulea, care îi sunt cei mai apropiați prieteni, i-au organizat câteva excursii în capitală. În compania lor se află în marea majoritate a timpului. Casa și familia lor sunt și ale lui Vitalie. Tânărul ne-a arătat că poate scrie și ne-a demonstrat că poate rosti câteva cuvinte, iar Doina și Vasile ne-au ajutat să comunicăm cu el.

Picăturile care i-au luat auzul

Vitalie s-a născut un copil perfect sănătos. Și-a pierdut auzul când avea șase luni. O lovitură la cap i-a adus tot ghinionul. „Mai mulți medici ne-au spus că toate organele, creierul funcționează bine. Problema este din cauza urechii. Vitalie avea șase luni când s-a accidentat la cap, iar peste câteva zile avea niște scurgeri din urechi. Am mers cu el la medicul din Criuleni. I-a pus niște picături și de atunci băiatul nu aude și nu vorbește. Am fost la mai mulți medici, ne-au asigurat că până la 18 ani băiatul va auzi, dar rezultate încă nu sunt”, oftează doamna Aurelia, mama băiatului.

Apreciat de prieteni

Tânărul este un exemplu și o mândrie pentru prietenii săi. S-a integrat rapid în gașcă, iar mai bine de patru ani este ca un frate mai mic pentru Vasile. Acesta l-a învățat mai multe tehnici de comunicare, cum să conducă mașina și cum să navigheze pe internet.

„L-am cunoscut pe Vitalie la un meci de fotbal. Juca cu noi și m-au mirat abilitățile și capacitățile lui. Cunoștea toate regulile și tehnicile de joc, reacționa la fiecare strigăt al nostru. Apoi, am început să fim mai apropiați și să comunicăm mai mult prin semne. Mi-a fost milă de el, am văzut că este serios și educat. Aproape zilnic este la noi acasă, mă ajută la orice treburi. L-am învățat să conducă mașina, îi place foarte mult. Îi ofer calculatorul. De multe ori plec la muncă prin diferite localități și îl iau și pe Vitalie cu mine. Se întâmplă să accelerez și să măresc viteza, iar el îmi arătă că nu trebuie”, ne spune Vasile, un tânăr de 20 de ani.

„Țin minte că prima dată l-am văzut pe malul Nistrului, era la scăldat. Eu l-am întrebat cum îl cheamă, iar el mi-a scris pe nisip „Vitalie”. De atunci, suntem adevărați prieteni. De la început îmi era frică de el, fiindcă nu vorbea, dar apoi am înțeles că este un om ca toți ceilalți”, își amintește și Doina.

Primul echipament sportiv

Vasile l-a văzut de mai multe ori pe prietenul său slab îmbrăcat și cu pantalonii rupți. Iarna purta adidași și o vestă subțire, fapt ce l-a îndurerat. I-a oferit mai multe haine de-ale sale, încălțăminte și sprijin. Recent, drept cadou din partea prietenilor, Vitalie a primit un echipament sportiv și o vizită la Chișinău. „Împreună cu băieții din gașcă am decis să facem un gest frumos pentru Vitalie. Am venit cu el la Chișinău, și-a ales costumul care îi place. I-am luat și adidași, și un chipiu, nu vă imaginați cât era de fericit. Apoi, împreună cu sora mea i-am organizat o excursie în oraș. Îmi arăta că nu a fost niciodată în aceste locuri și că se simte foarte bine”, zâmbește Vasile, care ne spune că vrea să-l ajute cu tot ce poate pe acest tânăr.

Memorie și gândire ageră

Vitalie cunoaște literele, dar scrie și citește mai greu. De multe ori scoate diferite gemete, strigăte, sunete și cuvinte. Prietenii și mama sa au observat că tânărul rostește ceea ce-i place mult și simte schimbările. „Am observat de câteva ori că se culcă cu televizorul conectat, iar când îl deconectez, se trezește imediat. Cred că anumite sunete le percepe. El se enervează că nu aude, iar mie mi se rupe inima. Vreau să mergem mai departe la medici și să găsim o soluție. Cu problema financiară e mai greu”, povestește mama băiatului. Prietenii îl testează de mai multe ori. Vor să vadă dacă există ceva ce poate auzi și ce anume poate să rostească. „A învățat să rostească numele său, al meu și al fratelui meu. Este un băiat capabil. Noi producem diferite sunete ca să vedem la ce poate reacționa. Muzica tare în boxe nu o aude, dar simte când e volumul mare și ne arată să o dăm mai încet. Fratele meu a fluierat o dată și el imediat s-a întors. Era foarte surprins și ne arăta că a auzit. Altădată, am țipat și tot a reacționat. Există șanse”, spune încrezută Doina. Atunci când nu sunt alături, prietenii comunică între ei prin SMS-uri. Vitalie a memorizat telefoanele fiecăruia, iar când este invitat undeva, ajunge fix la ora stabilită.

Refugiu în sport

Băiatul merge la sala de forță, joacă fotbal, baschet, volei și tenis de masă. Cunoaște toate regulile de joc și se antrenează în fiecare zi. Aleargă mult și are o rezistență bună. Nu mănâncă produse din carne și nu consumă alcool, „dăunează la mușchi și crește burta”, ne arată el. Doina consideră că Vitalie are nevoie de o școală și de lecții speciale. „Lipsa de atenție i-a stopat dezvoltarea”, spune tânăra. Atunci când nu înțeleg ce spune sau ce vrea să arate, Vitalie mai repetă o dată, până când este înțeles.

Deși mama băiatului, care este recăsătorită și mai are doi copii, spune că frații se înțeleg de minune între ei, iar Vitalie se are de bine și cu tatăl său vitreg, prietenii spun altceva.

„Din câte ne arată el, nu prea se înțelege cu tatăl lui. Acesta îi ia banii, îl ofensează. Din acest considerent nu vrea să stea acasă. Merge la sală și vine la noi. Dacă eu nu sunt acasă, merge aici la un vecin și taie lemne”, adaugă Vasile.

Vrea un animal de companie

Visul cel mare al lui Vitalie este să audă, să vorbească și să învețe. Să ajungă un sportiv de performanță, să lucreze și să se întrețină singur. Pe lângă toate, vrea să aibă un animal de companie, în special un câine. Să alerge împreună cu el, să-l îngrijească și să-i acorde atenție.

Pe 1 aprilie curent, Vitalie a împlinit 19 ani. Nu are studii complete și nici un post de muncă stabil. De mic a fost la o școală specială în Bălți și la Centrul de Resurse pentru Tineri „Unit” din Criuleni. Acolo a învățat a scrie și a citi. Are mai multe diplome de gradul I la competițiile raionale, iar acum muncește pentru a ajunge la performanță. Mama lui, însă, nu încetează să meargă pe la medici și speră ca fiul ei să poată auzi într-o zi.