„Dosarul Neoficial” al unui copil abuzat
2270
Neîncredere // Adolescenții au ce spune și vor să fie auziți, dar nu are cine să-i asculte
D. se ține minte de când i-a murit mama. De la 12 ani. Trăia ca în orice familie. Mama, tata și sora mai mică. Mama și tatăl ei se înțelegeau bine, deși se mai certau uneori. Mama le iubea. Era bună. Ca mama. După moartea mamei, însă, totul s-a schimbat, iar tatăl ei a început să bea.
„N-aveam cu ce să mă duc la școală. N-aveam cu ce să mă îmbrac. Peste tot trebuiau bani. Nu voiam să râdă toți de mine. Profesorii m-au căutat un timp, iar eu le repetam că nu vreau să mai învăț. Ajutorul pe care l-au trimis acasă, tata l-a ascuns de noi. L-a băut”, povestește tânăra, care a lăsat școala în clasa a șaptea.
„Așa e țara la noi”
Ulterior a plecat la Chișinău la doar 14 ani. A făcut cunoștință cu un taximetrist, care a implicat-o în prostituție. „Primul client m-a învățat tot ce trebuie să fac. Eu nu mai eram virgină. Am fost violată. Mama murise deja. Am fost la o prietenă acasă. În alt sat. Era unul T. S-a îmbătat și a început să tragă de mine. I-am zis să mă lase în pace. Atunci m-a bătut”, spune tânăra care ulterior ajunsese la spital.
„Medicii mă făceau în tot felul. Îmi spuneau curvă. Tata le-a spus că eu umblu, caut cu momârlica, umblu cu coada pe sus. M-am dus după asta la poliție. Dar n-au făcut nimic. Așa e țara la noi, nimeni nu face nimic…”, constată dezamăgită tânăra, care își amintește despre clienții pe care îi găsea taximetristul.
Ulterior, D. a lucrat pentru o proxenetă. „Poliția a pus ochiul pe mine când aveam vreo 15 ani. La început ei s-au purtat rău cu mine. Dar le-am povestit despre una, care lucrează cu minore și atunci ei și-au schimbat comportamentul”, povestește tânăra, care ajunsese să nu mai aibă încredere în nimeni.
„Unica mea așteptare de la viață e să-mi fac o familie”
Cu toate acestea, D. începuse să aibă dorințe firești și voia să se schimbe. „Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată a fost că am rămas însărcinată. Unica mea așteptare de la viață este să îmi fac o familie. Mai mult nimic”, spune tânăra convinsă că își va ajuta copilul, dacă va nimeri într-o situație dificilă.
„Poate dacă tata se ținea și nu se-apuca de băut, dacă ar fi lucrat normal, nu aș fi ajuns pe acest drum… Și-acum mă prostituez. Pentru bani, ca să mă întrețin. Pe mine, și pe urmă pe copilul meu. Nu pot să mă las acum”, constată cu regret D., dorindu-și doar să fie lângă bărbatul ei și să poată renunța la prostituție.
„Dosar Neoficial”
Aceasta este povestea unei copile violate din R. Moldova. Istoria se regăsește alături de alte cinci cazuri, relatate într-un „Dosar Neoficial”, lansat de Centrul Internațional „La Strada”, în cadrul unei ședințe a Clubului Jurnaliștilor de Investigație.
Dosarul cuprinde șase istorii cutremurătoare, care reflectă adevăratele sentimente ale copiilor și nu doar informațiile de bază pe care, de obicei, le scriu specialiștii în dosare. Dar pe lângă aceste cazuri sunt alte sute de povești dureroase, care umbresc viața copiilor abuzați din Republica Moldova. Mai grav este că acești adolescenți au ce spune și vor să fie auziți, dar nu are cine să-i asculte.
„Eforturile specialiștilor satisfac mai degrabă necesitățile sistemului decât ale copiilor care trec printr-o experiență nefastă”, menționează directorul executiv al Centrului Internațional „La Strada”, Ana Revenco, care mai spune că specialiștii se concentrează mai mult pe registre și statistici, decât pe adevăratele nevoi ale adolescenților.
„Copiii sunt blamați și agresați atunci când încearcă să evadeze din mediul neglijent în care se află. Ei sunt etichetați fugari și, respectiv, delincvenți. Astfel, societatea, în loc să-i ajute, încearcă mai degrabă să scape de ei”, constată experta.
Lipsa persoanelor de încredere
Una dintre cele mai grave probleme, evidențiate de specialiști, este lipsa serviciilor de reabilitare de lungă durată, care ar permite revenirea copiilor la o viață obișnuită.
În acest sens, este grăitor cazul fetiței de doi ani, care a fost violată în Căușeni din neglijența mamei și pe care instanța de judecată a decis în mod paradoxal să o lase, totuși, în grija acesteia.
„Copiii nu își doresc ca vinovații să fie pedepsiți, asta nu le atenuează durerea. Ei își doresc doar să fie ascultați, să aibă alături oameni de încredere și să crească într-un mediu propice”, precizează avocata Natalia Bayram.
Adolescenții din „Dosarul Neoficial”, precum și alți copii din Republica Moldova duc lipsă de persoane de încredere. „Este sănătos să observăm fiecare copil și să acționăm imediat, încă de la primele suspiciuni, ca să fim siguri că și cei dragi nouă sunt în vizorul unor specialiști responsabili”, consideră consultantul în protecția copiilor, Iosif Moldovanu.
Potrivit experților, orice copil care se simte în pericol poate apela la telefonul de protecție - 16111, iar fetele tinere pot cere ajutor și la telefonul de încredere pentru femei - 08008 8008.
29.01.2019
07:30
3776
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3334
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3279
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2966
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4637
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4571
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4197
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3909
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
3041
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2140
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3918
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1870
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
49
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
216
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
283
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
326
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
325
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
267
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
394
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
268
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
319
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
379
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
315
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
657
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
844
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
501
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
751
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
840
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
824
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
793
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
809
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
816
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
895
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1381
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
781
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
712
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
852
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














